La 10 ani de la momentul în care avionul din Buziaș a fost recondiționat și redat publicului larg ca avion- restaurant, administratorii obiectivului au pregătit o sărbătoare uriașă. ”Marcăm astfel 10 ani de când avionul model rusesc Lisunov, adus la Buziaș în urmă cu 40 de ani și ajuns între timp un simbol al orașului, a fost salvat din ruină”, anunță reprezentanții restaurantului.
”Zilele Avionului” debutează vineri și se încheie dumincă seara, din programul muzical nelipsind genurile blues, pop, rock. De asemenea, din program fac parte surprizele culinare, promoțiile și istorisirile unora dintre cei care au participat în urmă cu 40 de ani la transportul avionului de la Timișoara la Buziaș. ”Vrem ca Zilele Avionului să devină o tradiție și să intre în programul de evenimente pentru promovarea Stațiunii Buziaș”, anunță organizatorii.
Istoricul ”Aeroportului”
Avionul a fost amplasat în spatele Hotelului Silvana din Buziaș, la circa 50 de metri de strada principală din orășelul timișean. Modelul este un Lisunov, care copiază aproape identic mult mai celebrul Douglas DC3 al aviaţiei americane, poreclit “Dakota”. Aparatul de zbor a fost adus la Buziaș în anul 1978 în stare de funcţionare şi a fost amenajat ca “AVIABAR” în parcul băilor. Reamplasarea lui din anul 1986 în apropierea Hotelului Silvana se părea pentru mult timp a fi “condamnarea lui la moarte”, cu atât mai mult cu cât după 1990 avionul-bar a intrat în paragină. Mai mult decât atât, aparatura de bord a fost furată, dispărând și elemente ale cozii, proiectoarele montate în aripi, mobilierul, ușa etc.
În anul 2005, s-au găsit investitori care au avut curajul să pună în valoare acest inedit obiectiv turistic , avionul fiind preluat de firma NEDIAN S.R.L. din Buziaş. Aeronava a fost reamenajată complet la interior, unde acum funcţionează în sezonul rece un bar select cu 24 de locuri şi a fost construită o modernă terasă de vară cu capacitatea de 100 de locuri. Aici se pot servi, într-o ambianţă muzicală retro, o gamă variată de băuturi răcoritoare, cocktailuri, îngheţată, fresh, frappe, capucino și cafea Lavazza, plus toată gama de băuturi alcoolice. Restaurantul oferă diverse meniuri la prețuri foarte atractive precum și meniul zilei la doar 15 lei. Din această vară atracția terasei o reprezintă Pizza avion, dar și celelalte 14 sortimente clasice de pizza, care pot fi servite la terasă sau pentru acasă. Terasa are internet wireless gratuit și parcare proprie cu supraveghere video non-stop.