Duminică sub semnul ghinionului pentru o familie din Mănăştiur. Una din anexele casei lor a luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, cuprinzând în scurt timp şi acoperişul casei.
În urma apelului la 112, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie cu motopompă, o autosanitară SMURD, un ofiţer şi 11 subofiţeri din cadrul staţiei Făget şi cu o autospecială de la staţia Mănăştiur. Flăcările au fost stinse în circa două ore, însă pompierii au mai muncit o oră pentru a curăţa zona de materiale inflamabile. Oamenii s-au ales cu serioase pagube materiale, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.