Gabriela Firea: ”Guvernarea condusă de un prim-ministru PSD a generat relansarea economică”. Cum atacă noul PNL

- Advertisement -

”Am reținut din discursul de astăzi al președintelui PSD mesajul mobilizator. Întreg partidul este conștient că trebuie să guvernăm până în 2016 și să câștigăm alegerile din 2016. După cum a spus și președintele PSD, noul PNL nu este de fapt decat vechiul PDL” susține Gabriela Firea, care a mai menționat că ”purtătorii de mesaj ai acestei formațiuni sunt doar figuri sinistre din guvernarea Boc, părtașe direct la dezastrul din acea perioadă”.

Firea este convinsă de faptul că sub conducerea Guvernului asigurată de Victor Ponta, România și-a relansat economia, partidul a cărui imagine este fiind cel care a început repararea dezechilibrelor sociale. ”Suntem un partid solid, cu o majoritate solidă, și suntem gata să continuăm să ne facem datoria față de România. Am învățat multe în acești ani și este incontestabil faptul că guvernarea condusă de un prim-ministru PSD a generat relansarea economică și a început repararea dezechilibrelor sociale, după dezastrul adus de PDL” a mai explicat purtătorul de cuvând al PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie