Grecia aduce nori negri deasupra leului

- Advertisement -

Noul plan prezentat de guvernul elen, care solicita un program de finanţare în valoare de 53,5 miliarde de euro pentru acoperirea datoriilor scadente până în 2018, includea o creștere a TVA, reforme în sistemul de pensii şi în domeniul public precum și creşterea impozitelor pentru societăţi şi armatori.

Cursul euro a scăzut de la 4,4854 lei, la începutul perioadei, când cotațiile din piață au atins un maxim de 4,4910 lei, la 4,4464 lei, la finalul ei, medie care reprezintă minimul ultimelor 30 de zile. Piața valutară s-a deschis vineri direct pe apreciere, la 4,4720 lei, presiunea pe vânzarea de valută, coborând euro până la 4,4410 lei, iar cotațile de la închidere erau de 4,4420 – 4,4450 lei.

Tendința de apreciere a leului se va întrerupe începând de astăzi, după ce reuniunea liderilor din UE, care urma să se desfășoare ieri, a fost anulată. Sâmbătă, miniştrii Finanţelor din zona euro nu au reuşit să ajungă la un acord asupra reformelor propuse de Grecia. Germania a înaintat chiar propunerea ca Atena să iasă temporar din zona euro (Grexit) pentru o perioadă de cinci ani. Reamintim, că statul elen, care de la finalul lunii trecute, este, tehnic, în incapacitate de plăţi, are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,0816 lei, maxim al ultimei luni și jumătate, atins la începutul perioadei, la 3,9830 lei, la finalul ei, când cotațiile din piață au scăzut de la 4,059 la 3,962 lei.

Media monedei elvețiene, care s-a depreciat pe piețele internaționale de la 1,036 la 1,053 franci/euro, a scăzut de la 4,3113 la 4,2474 lei, minimul ultimei luni.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0946 dolari, la începutul perioadei, la 1,1215 dolari, la finalul ei, când piețele americane au închis la 1,1149 dolari. Euro ar putea scade spre paritatea cu dolarul, în cazul în care Rezerva Federală americană va majora dobânzile. Janet Yellen, președintele Fed, a lăsat de înțeles, zilele trecute, că instituția pe care o conduce este pregătită să majoreze dobânda-cheie, cel puțin o dată, până la sfârșitul anului, ceea ce va creștere atractivitatea dolarului. „Fed ar putea decide creşterea dobânzilor cel mai devreme în septembrie, dar există încă probleme ciclice pe piaţa muncii”, a afirmat d-na Yellen în urmă cu câteva săptămâni. Însă, FMI a avertizat oficialii Fed să nu majoreze dobânzile în acest an, pentru a nu afecta creşterea economiei americane și a celei mondiale dar şi majorarea fluxurilor de investiţii către SUA şi retragerea acestora de pe pieţele emergente.

*Analiza cuprinde perioada 6 – 10 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

MANIPULARE marca PSD privind PIB-ul Romaniei

"România a întrecut și Portugalia la mărimea economiei”, anunță...

Destinatii exotice de vacanta, cu zbor direct din Timisoara

Începând din primăvara anului 2019, Aeroportul Internațional Timișoara ”leagă”...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...