La 2 ani după „Bucătăria Hoinară”,artistul Răzvan Voiculescu a revenit cu un nou album de fotografie, intitulat „ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti”. Tradiţionalismul mestesgurilor şi obiceiurilor pur româneşti împletite cu istorisiri, întâmplări sau pilde din viaţă sunt surprinse de-a lungul a celor 300 de pagini ale albumului. Creaţia este o resuscitare a satului tradiţional, o încercare de a salva rămăşiţele tradiţionalismului ce încetul cu încetul se stinge.
Terapia prin sunet i-a aparţinut maestrului Nicu Alifantis, ce a adus timişorenilor un flux de capodopere muzicale, fie proaspete, fie desprinse din trecut. Acesta a deschis concertul cu celebra melodie stanesciana, „Ce bine că eşti!” iar, de la primele acorduri de chitară, sală a fost cuprinsă de o atmosferă calmă şi caldă. Cei din public, indiferent de vârstă, au fredonat în linişte versurile, iar geniul muzical a cântat până când „a fost frumos, frumos la noi în suflet”.
Colaborarea celor doi artişti născută încă din anul 2002, îmbogăţeşte „tezaurul” artistic românesc, căci, cuvântul-cheie al evenimentului ar fi pură artă.Cei prezenţi s-au mai putut delecta şi cu o degustare de vin eco prezentată de cei de la Terra Natura.