Înapoi „la origini”! Bănăţenii au retrogradat chiar dacă au învins. Poli Timişoara 1-0 Concordia Chiajna FOTO

- Advertisement -

Proietul primarului Nicolae Robu – ACS Poli Timişoara – nu a rezistat decât un an în Liga I, iar principalii vinovaţi sunt în special politicienii implicaţi în acest proiect pentru că-şi „bagă botul unde nu le fierbe oala”, dar nu-şi asumă absolut nimic în situaţia de faţă.

Revenind la partida disputată miercuri seara, pe „Dan Păltinişanu”, elevii lui Alexa i-au învins degeaba pe cei de la Concordia Chiajna, deoarece „prăjiturile” şi „torturile” de la Chiajna (unde îşi joacă Viitorul meciurile de acasă) şi Mediaş nu au fost „favorabile” alb-negrilor. Elevuu lui Şumudică au început bine partida, dorin să demonstreze probabil că „nu-şi dau pantalonii jos”, iar prima ocazie a meciului le-a aparţinut, prin Onduku, cel care a tras în bara porţii lui Nuno Clao în minutul 13. Meciul nu a fost în „tonul” inert cu care Poli ne-a obişnuit, iar Ovidiu Petre trimite cu capul puţin pe lângă poarta oaspeţilor, în minutul 17. Cei de la Chiajna mai ratează un balon în minutul 27, când Serediuc trimite de puţin pe lângă vinclul porţii adverse, iar de-aici încolo Poli se instalează la cârma jocului. Szekely ratează din interiorul careului în minutul 29, pentru ca Boldea să treacă şi el pe lângă marcarea golului un minut mai târziu. În minutul 41, Poparadu cade în careul advers, dar centralul face semn că jocu trebuie să continue. Cu un minut înainte de pauză, căpitanul alb-negrilor, Ovidiu Petre, trage din nou, dar nu prinde cadrul porţii, iar fotbaliştii intră la cabine la acelaşi scor cu care au început.

Partea a doua a meciului a adus primele două înlocuiri în primul „11” al timişorenilor dar şi în tribune. Micuţa galerie a Timişoarei şi-a luat inima-n dinţi şi s-a mutat la Tribuna a II-a a stadionului iar spectatorii au „simţit” asta, reuşind să „aprindă” puţin spiritele din jurul ei, după doar trei minute de la reluare, bănăţenii deschideau scorul. Bărbuţ primeşte o pasă excelentă în interiorul careului oaspeţilor şi trage perfect, la colţul lung, pentru 1-0. Boldea şi Petrovic au avut şi ei şansa de a marca câte un gol, dar nu au reuşit, în minutele 63 şi 64. Popovici a ratat şi el în minutul 72 dublarea avantajului, iar la faza următoare, oaspeţii au fost foarte aproape de egalare, însă Nuno Claro a demonstrat din nou că vârsta sa constituie doar experienţă benefică pentru echipă. Partida se încheie cu scorul de 1-0, iar meciurile a căror rezultat conta pentru menţinerea bănăţenilor în primul eşalon s-au încheiat „perfect”, astfel încât Poli să nu mai poată spera la nimic.

Cei circa 3.500 de spectatori care au stat în tribunele arenei Dan Păltinişanu i-au aplaudat la finalul partidei pe elevii lui Alexa, dar şi pe tehnicianul polist, însă clasarea pe locul 16 denotă faptul că urmează un nou an greu de suportat, în Liga secundă.

Poli Timişoara: Nuno Claro, Mera, Scutaru, Petrovic, Bălace, Petre, Poparadu (min.46- Gorobsov), Boldea, Keita (min.84- Trandu), Bărbuţ, Szekely (min.46- Popovici). Antrenor: Dan Alexa

Concordia Chiajna: Cobrea, Dima, Leca, Melinte, Bucurică, Serediuc (min.56- Strătilă), Onduku (min.66- Răsdan), Purece, Roşu, Florea (min.62- Ganea), Wellington. Antrenor: Marius Şumudică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii...

Stadionul „Dan Paltinisanu” ar putea deveni o amintire. Actul care se va vota in CJ Timis

Consiliul Judeţean Timiş face primii paşi înspre amenajarea unui...

Concurs la Teatrul Naţional Timişoara. Piesa câştigătoare care va fi pusă în operă în 2018

Ediţia din acest an a Concursului Național de Dramaturgie,...