Pe data de 29 iunie 2013, la Hotel Novotel din Bucureşti a avut loc Convenţia Naţională a Alianţei Lege şi Ordine, partid aflat în proces de înfiinţare. Astfel, după lansarea în ţară a peste 24 de organizaţii judeţene ale noului partid, conducerea şi membrii fondatori ai O.N.G Alianţa Lege şi Ordine (Conf. univ.avocat Gheorghe Dinu, G-ral ® Bartolomeu Constantin Săvoiu, Dr. Alice Florescu, Av. Adrian Dinu, Ec. Octavian Albu, etc) au decis transformarea O.N.G-ului în partid politic.
Cu această ocazie, în prezenţa a peste 100 de participanţi, reprezentând conducerile organizaţiilor judeţene a fost aprobat Statutul, Programul Partidului Alianţei Lege şi Ordine şi s-a decis structura de conducere la nivel central şi teritorial, urmând ca în cel mai scurt timp să fie înaintate actele în instanţă cu listele de semnături pentru înregistrarea partidului Alianţei Lege şi Ordine.
Alianţa Lege şi Ordine (A.L.O) va fi înregistrat ca un partid de centru dreapta ce are drept doctrina – a treia cale, doctrina ce promovează a patra putere în stat – puterea intelectual ştiinţifică. A.L.O a apărut ca o reacţie fermă la abuzurile şi corupţia generalizată a clasei politice, că o reacţie la scăderea fără precedent a nivelului de trai al românilor, cel mai mic din UE, la creşterea fără precedent a şomajului în rândul tinerilor, la pericolul intrării în colaps a sistemului de sănătate şi de pensii, că o reacţie la mortalitatea infantilă şi scăderea demografică a populaţiei, că o reacţie la cei peste un milion de analfabeţi din România.
A.L.O a apărut ca o reacţie la trădarea ţării, care astăzi a fost vândută pe acte , aşa cum apreciază istoricii. A.L.O, îşi propune să repună România pe drumul corect al democraţiei şi statului de drept, al siguranţei sociale şi prosperităţii!
„La acest eveniment au participat invitaţi de seamă atât din România, cât şi personalităţi cu putere de decizie din Germania şi S.U.A demonstrând că această nouă formaţiune politică are un sprijin real şi sigur atât în ţara cât şi în străinătate” a declarat prim-vicepreşedintele A.L.O., ec. Adrian Radu, conform unui comunicat de presă