Încercarea moarte n-are! Primăria Timișoara vrea neapărat un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru o bandă rapidă spre Spitalul Județean, care oricum există

- Advertisement -
Idei puține și fixe! Și nu e prima dată când municipalitatea condusă de Dominic Fritz se dă de ceasul morții să plătească peste 80.000 euro unei firme, care să execute documentația tehnică pentru o bandă dedicată transportului public, dinspre centru înspre Spitalul Județean Timișoara. Practic, un studiu cu șină, care să bată în cuie o cale de urgență, așa cum spune și edilul, pentru o mai bună mobilitate a timișorenilor și o fluidizare a traficului.

Singura chestiune e că, de ani de zile, banda pentru transportul în comun există și nici probleme cu ambuteiajele nu sunt pe direcția Spitalului Județean Timișoara, cel puțin nu de la Podul Michelangelo.

Și prima încercare a administrației Dominic Fritz, tocmai pentru a atinge acest deziderat de mobilitate urbană, a avut loc în iulie 2021 când, după o săptămână de încălzire a atmosferei pe Facebook, Primăria Timișoara a scos la licitație caietul de sarcini „SF+PT Proiect pilot – bandă rapidă de transport public – Centru – Spitalul Județean”.

Chiar dacă licitația a plecat de la 400.000 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a puțin peste 81.000 de euro, până în 19 august 2021, care a fost ultima zi de depunere a ofertelor, niciun agent comercial nu a achiesat la viziunea useristă de mobilitate urbană a noii administrații timișorene.

Nici în zi de azi, nu e foarte clar de ce nicio entitate nu a fost curioasă să intre în hora municipalității! În mod cert, de vină nu au fost timpii de predare pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic și nici complexitatea proiectului. Cu atât mai puțin suma pusă la bătaie!

Și apropo de banii alocați pentru mobilitatea urbană de pe traseul Centru – Spital Județean Timișoara, așa cum rezultă din documente, încă de la bun început s-a spus că cifra este exagerată, în comparație cu alte lucrări, mult mai complexe din punct de vedere tehnic, pe care municipalitatea le-a derulat de-a lungul timpului: SF+PT+DE la ”Pasajul Jiul” – 68.000 RON, SF+PT+DE la ”Pasaj Popa Șapcă” – 68.000 RON, DALI+PT la ”Reabilitare Pod Mihai Viteazul” – 44.000 RON și SF+PT+DE la ”Pasaj inferior Solventul” – 68.000 RON. Altfel spus, sume de 6 până la 9 ori mai mici!

Adevărul e că există și un document care confirmă că sumele alocate sunt nejustificate. De fapt, a existat, până la un moment dat pentru că în clipa în care a apărut observația scriptică, semnată și asumată – ”Nu se justifică investiția în momentul de față deoarece pe acest tronson nu este aglomerat traficul, iar valorile prevăzute sunt exagerat de mari. Străzile de pe acest tronson sunt în garanție” – hârtia s-a oprit, brusc, pe circuitul firesc al documentelor administrative.

Mai mult, adresa a fost reprintată (SC2021 – 18270 din 30 iunie 2021), ”negativistul” a fost scos din ecuație și scurtcircuitat (director general Culiță Chiș), astfel încât, așa cum rezultă din referatul de necesitate și oportunitate, acesta a ajuns să fie semnat, în locul managementului tehnic, de un șef de serviciu și unul de birou.

Irelevant pentru că, în următoarele săptămâni, banda de urgență Centru – Spitalul Județean va fi din nou pusă pe tapet. Adică, reîncălzită, coafată și scoasă la lumina zilei căci, încă de anul trecut, reprezentații PMT au spus-o cu subiect și predicat că licitația va fi reluată, după ce documentația va fi revizuită, ”dar nu se renunță la proiect”.

Adevărul e că nici acum nu e foarte clară încăpățânarea cu care administrația dorește o expertiză tehnică pentru infrastructura stradală Centru – Județean, în condițiile în care șoseaua, de la Poșta Mare până la unitatea sanitară, a fost modernizată în anul 2019. Plus că pe str. Cluj există deja o bandă dedicată transportului în comun, autospecialelor și mașinilor de taxi, care pornește de la Pasajul Michelangelo și merge până la intersecția cu Calea Martirilor.

3 COMENTARII

  1. …incredibil..!!
    …poate întrebați și despre SF PTR EXTINDENDERE STATII RATT, ptr ca noile tramvae sa încapă..!!..unul de pe o baca din parc spunea ca tot pe la 80.000 euro ar fi..!!
    …poate încercați sa verificati si ceva legat de mega lucrarea de pe STAN VIDRIGHIN care are INTERSECTII PROIECTATE ca si in EPOCA PIETREI , proiectare făcură fără un studiu de trafic actualizat și fără sa se tina cont un astfel de proiect are nevoie și de ING DE DRUMURI nu numai DE SPECIALIST IN CAI FERATE
    ..nu se poate ca UN MARUNT CU EDUCATIE ORATORICA SI FAN ASTALDI , SA SE OCUPE DE UN ASFEL DE PROIECT

  2. proiectul este mult mai complex decat o banda de circulatie auto dedicata, este vorba si de linia contact pt. transport comun intre strada Cluj, stra surorile martir Caceu, aleea sportivilor si Michelagelo, unde actualmente nu exista plus si altele… pretul este chiar mic pentru proiectare.

    • nu se misca bine autobuzele si salvarile? inainte de cele 4 benzi pe cluj si cele 3 benzi pe caceu+ripensia se statea dimineata si 20 minute pe tronsonul Caceu pana la sala Olimpia iar in mijlocul zilei erau cozi de la Judetean la Michelangelo in timp ce banda de taxi+salvari era goala. Sa lase cum este ca numai o sa strice si sa se ocupe de locurile unde se sta la cozi.

      Zilele trecute schimbau bordura pusa in 2019 la intersectia Aries-Caceu blocand aiurea o banda in mijlocul zilei in conditile in care pe unele strazile laturalnice din zona nu sunt de loc borduri si astfaltul este acelasi de 30-40 ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...