Lanțul amintirilor! De ce are și n-are dreptate Ruben Lațcău în războiul penal cu directorul SC Horticultura SA

- Advertisement -
Cu toate păcatele sale, cu toate jumătățile de adevăr, aruncate din vârful buzelor cu maximă dezinvoltură, și cu toată nepriceperea sa, dusă la extreme și uneori până la paroxism, în problema tentativei de șantaj, pe care o încearcă asupra sa directorul de la SC Horticultura SA, viceprimarul Ruben Lațcău a avut perfectă dreptate când a decis să nu cedeze constrângerii exercitate de ”bătrânul” Andrei Drăgilă.

Și jocul, inițiat cu ajutorul consilierului local PSD Radu Țoancă, nu are decât o singură miză care, din păcate, e fără legătură cu starea deplorabilă a parcurilor și spațiilor verzi de pe raza municipiului Timișoara ci cu păstrarea în funcția de director a SC Horticultura SA a veșnicului și omnipotentului Andrei Drăgilă.

Personaj care, fie vorba între noi, conduce fosta regie de mai bine de două decenii. Și încă mai vrea la butoanele societății, aflate în subordinea municipalității, până anul viitor, când îi va expira mandatul de management.

E deja cunoscut faptul că circul a revenit pe malurile Begăi, ieri, în jurul prânzului, când consilierul Radu Țoancă a postat pe pagina personală de Facebook un text, susținut de o serie de documente interne al SC Horticultura SA, conform căruia useristul Ruben Lațcău a fentat legea și, mai mult decât orice, ar fi un penal pentru că a înșelat vigilența procurorilor care-l condamnaseră, pe o chestiune rutieră, la 80 de ore de muncă în folosul comunității. Și pesedistul are dreptate până la un punct pentru că dincolo de el lucrurile devin străvezii!

Bun, povestea cu Ruben Lațcău, care a fost prins conducând un autoturism, având permisul de conducere suspendat, nu e nouă. Informația a mai apărut în spațiul public, anul trecut, în momentul nominalizării useristului pentru funcția de viceprimar al Timișoarei. Atunci, Ruben Lațcău a explicat faptul că, ”la un control de rutină”, având permisul suspendat și conducând autoturismul în baza unei adeverințe, a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției, care i-a întocmit un dosar penal pentru că, între timp, ”cu o zi în urmă”, îi expirase și dovada de liberă circulație. Dar că nu s-a ales cu o condamnare penală, ci cu ore de muncă în folosul comunității.

Adevărul e că varianta lui Ruben Lațcău e ușor nuanțată pentru că, așa cum rezultă din ordonanța de renunțare la urmărire penală, semnată procurorul Mircea Cîmpean de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, la data de 21 octombrie 2019, lucrurile stau un pic altfel. În sensul că, urseristul a fost oprit pentru neacordare de prioritate față de o mașină a MAI, nu la un control de rutină, iar dovada de circulație era expirată, nu de o zi, ci de 4! În plus, useristul nu a fost singur în mașină, ci alături de un coleg de partid, Ali-Ahmad Rami. Ca lucrurile să fie clare!

E limpede, așa cum rezultă și din rezoluția magistratului, că Ruben Lațcău a scăpat de condamnarea penală pentru că și-a recunoscut fapta și pentru că a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității. Și n-a avut nici cazier! Una peste alta, la final, viceprimarul s-a ales cu plata unei amenzi de 300 de lei pentru cheltuieli judiciare și obligativitatea de a presta 80 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, chiar în cadrul SC Horticultura SA. Practic, 40 de zile a câte 2 ore de muncă patriotică…

Procurorul dictează

Cel mai important lucru de reținut este faptul că, așa cum rezultă din ordonanța emisă de Ministerul Public, la data de 21 octombrie 2019, în dosarul penal 8010/P/2018, procurorul Mircea Cîmpan a decis, în temeiul art. 318 alin 7 din Codul de Procedură Penală: ”…se stabilește ca munca în folosul comunității dispusă, să fie efectuată în termen de 6 luni de la data comunicării prezentei ordonanțe”. Mai mult, același document, care a fost comunicat și viceprimarului Ruben Lațcău, atrage atenția că ”în caz de neîndeplinire a obligațiilor în termenul stabilit, prezenta ordonanță se revocă, în condițiile stabilite de lege, nemaifiind posibilă o nouă renunțare la urmărire în aceeași cauză”.

În tot acest context, ieri, consilierul local PSD Radu Țoancă a detonat bomba, acuzându-l pe viceprimarul Ruben Lațcău, în mod public, de două lucruri mari și late. Prima chestiune că, în baza unor declarații olografe date de trei angajați ai SC Horticola SA, useristul l-ar fi trișat pe procurorul Cîmpan cu 14 zile, adică cu 28 de ore de muncă pe care nu le-ar fi prestat în folosul comunității, așa cum cerea ordonanța Ministerului Public. Și doi că Ruben Lațcău NU ar fi realizat munca la SC Horticola SA în termenul de 6 luni de la emiterea ordonanței, interval de timp prevăzut de magistratul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Ba din contră, mai mult, că prima zi de lucru a lui Ruben Lațcău, în beneficiul municipalității, așa cum rezultă din documentele interne ale SC Horticola SA, practic din fișele de pontaj, ar fi fost ziua de 26 mai 2020. Cu alte cuvinte, useristul s-a apucat de spații verzi la 7 luni și 4 zile de la data emiterii ordonanței judiciare și nu a terminat prestația în termen de 6 luni, așa cum a decis procurorul Mircea Cîmpan. Ceea ce, în conformitate cu Legea 253/2013 și alineatului 3 din Ordonanța de renunțare a urmăririi penale, ar conduce la redeschiderea dosarului penal pe numele viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău!

Totuși, ceea ce nu spune consilierul local PSD Radu Țoancă este faptul că, după finalizarea prestației muncii în folosul comunității, prin adresa cu nr. 312 din 23 iulie 2020, directorul SC Horticultura SA a comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub semnătură și stampilă, că ”…referitor la dresa dvs din dosarul penal nr. 8010/P/2018, Lațcău Ruben, domiciliat în Timișoara, strada… a efectuat 80 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul secției Horticola, strada A. Imbroane nr. 70/A”. Și sublinierea NU ne aparține!

Cert e că, așa cum rezultă din fișele de pontaj, întocmite, semnate și asumate de lucrători ai SC Horticultura SA, recte Emil Suba și Zaritov Ioan Octavian, în perioada de ”detenție”, Ruben Lațcău a efectuat lucrări de: curățenie în incinta secției și în centrala termică, vopsit gard în fața clădirii, măturat și spălat casa scărilor, degresat/curățat și vopsit bănci și a încărcat/descărcat din mijloacele de transport. Da, asta stă scris, sub semnătură privată, în registrele interne ale societății municipale, lucruri confirmate atât de cei doi angajați ai Horticultura SA cât și de Ruben Lațcău, în calitate de contrasemnatar!

Ce omite, iarăși, să precizeze consilierul local PSD e cum, în plin scandal public, presărat cu încercări de demitere a directorului SC Horticola SA, la peste un an de zile de la recunoașterea faptului că Ruben Lațcău a prestat cele 80 de ore de muncă în folosul comunității, pe data de 7 octombrie a.c., aceiași doi angajați, Suba și Zaritov, care inițial confirmaseră că viceprimarul Timișoarei si-a îndeplinit ”detenția”, acum, o dau la întors și au remușcări de conștiință că…statul a fost eludat și înșelat! Nu de către oricine, ci de însuși mâna dreaptă a primarului Fritz, useristul Ruben Lațcău.

Pasă în adâncime

Pe scurt, declarațiile celor doi angajați ai SC Horticultura SA – a treia nu are nicio relevanță – au o serie de elemente comune. Dincolo de faptul că povestea aduce a ”Moara cu noroc”, nuvelă psihologică de viziune realistă și moralistă a lui Ioan Slavici, Emil Suba și Zaritov Octavian susțin că declarațiile au fost date fie la ”interpelarea” fie la ”dispoziția” superiorului ierarhic. Adică a directorului Andrei Drăgilă. Și, exact ca-n relația dintre Ghiță și Lică din romanul lui Slavici, cei doi își aduc aminte, brusc, după mai bine de un an, că Ruben Lațcău are un minus de 14 zile, recte 28 de ore neefectuate, ”…diferență care rezultă din faptul că dl. Lațău Ruben părăsea frecvent locul de muncă”.

Și cei doi mai bagă, în cor și pe o singură voce, o poezie cum că viceprimarul Ruben Lațcău ar fi încercat să-l mituiască pe directorul Drăgilă cu o sticlă de coniac, ”domnul director refuzând să o primească”. Asta e toată povestea care stă în spatele acuzației lansate de consilierul Țoancă, conform căreia viceprimarul Timișoarei va trebui să mai efectueze 14 zile de muncă în folosul comunității! Totuși, pesedistul are și dreptate într-un punct vulnerabil: e foarte adevărat că Ruben Lațcău a depășit termenul impus de procurorul care l-a grațiat și l-a salvat de la o condamnare penală pentru conducerea unui autoturism, având permisul suspendat!

Bun, aici e treaba Ministerului Public dacă va marșa sau nu în această problemă care, fie vorba între noi, îl pune într-o situație extrem de delicată pe useristul din eșalonul doi al Primăriei Timișoara. Oricum, între timp, azi, a curs cu plângeri penale. Pe de-o parte, directorul SC Horticultura SA l-a pârât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara pe viceprimarul Ruben Lațcău iar acesta din urmă, la pachet, i-a dat în primire pentru șantaj și defăimare, tot la Ministerul Public, atât pe Andrei Drăgilă cât și pe Radu Țoancă.

Rămâne o singură dilemă, dincolo de absurdul (ne)prestării muncii în folosul comunității, lucrări horticole pe care Ruben Lațcău, ar fi trebuit să le presteze, sub sancțiune penală, în maxim șase luni de la emiterea ordonanței procurorului, dar nu a făcut-o: de ce a ales directorul SC Horticultura SA să arunce cu acuze publice și cu hârtii interne prin intermediul consilierului PSD Radu Țoancă? Nu de alta, dar demersul politic, într-o astfel de chestiune, absolut sensibilă, nu face altceva decât să îngroape inițiativa și, mai mult decât orice, să arunce dubii eterne și să minimalizeze impactul, datorită unor legături social-democrate.

Un lucru e clar: aici, Radu Țoancă nu trebuie blamat pentru că a jucat o chestiune de imagine și nimic altceva. Da, din păcate, la asta se rezumă tot demersul disperat al directorului SC Horticultura SA de a rămâne pe funcție, chiar și după mai bine de două decenii de activitate. Și ne întoarcem, iar, la personajele lui Ioan Slavici…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie