Oricum, bune întrebări! Chiar dacă răspunsurile sunt total în defavoarea funcționarului public! Acum, ca să o luăm metodic, pentru cei care nu știu cine mama dracului e Simona Ivuț, vorba preotesei Carmina Mateia, nu există decât o singură variantă corectă – fost administrator public al Primăriei Giroc, pe mandatul de primar al defunctului Ionel Toma, până la mijlocul lunii septembrie 2022.
În ce privește identitatea avocatei neroade și tâmpe, la care face referire secretara Primăriei Giroc, conform înregistrării audio, intrate în posesia Vocea Timișului, răspunsul este la fel de simplu – dr. Paula Gașpar, Baroul Timiș. Așa că mai rămâne de dezvoltat doar filmul artistic cu frustrarea și construcția ilegală, ambele pe codul numeric personal al ex-managerului comunal Simona Ivuț, exact așa cum afirmă răspicat, nervos și plin de har secretarul administrației locale, legalista Carmina Mateia.
Așadar, în cascadă, se dă următoarea problemă de logică, lingvistică, juridică și, evident, de bun simț – LOCUINȚĂ UNIFAMILIALĂ. Și prima explicație zace în Dicționarul Explicativ al Limbii Romane (DEX) care ne spune că locuința înseamnă loc, casă, construcție în care locuiește cineva sau domiciliu. În altă ordine de idei, Legea locuinței nr 114 din 1996 definește spațiul locativ drept o construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.
Tot DEX-ul disecă și termenul de unifamilial – compus pentru o singură familie! Însă, cireașa de pe tort o pune Ordinul Arhitecților din România (OAR) care explică faptul că locuința unifamilială, în accepțiunea Legii nr. 153 din 2011, reprezintă o clădire cu destinația de locuință, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii. Deci, din orice unghi, totul se reduce la o persoană sau o familie!
În aceeași ordine de idei, tot OAR detaliază și subliniază faptul că, din punct de vedere al Ordonanței de Urgență nr. 18 din 2009, conceptul de locuință unifamilială se rezumă la clădirea cu cel mult două nivele supraterane și două unități locative, deținute în proprietate de persoane fizice distincte, neconstituite, în condițiile legii, în asociație de proprietari. Așadar, cifra magică: DOI! Număr cu soț. Par. Ușor de reținut. Nimic sofisticat!
Acum, referitor la termenul de ILEGAL, DEX-ul spune că termenul face referire la tot ceea ce nu este în conformitate cu legea. Și, cel mai important, (i)legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată și stabilită doar în cadrul unui proces și în baza unei sentințe judecătorești. Altfel spus, nimeni, în afara magistraților, nu poate stabili dacă un document administrativ, emis de o instituție a statului român, este legal sau ilegal. Cu atât mai puțin un funcționar comunal, indiferent de poziția pe care o ocupă!
Păreri, opinii și impresii
Acum, speța de astăzi are legătură cu imobilul colectiv dezvoltat de familia fostului administrator public al comunei Giroc, Simona Ivuț. Căci, indiferent de actele urbanistice, emise de primăria de la marginea Timișoarei, care vorbesc despre un imobil/o casă unifamilială, în sine, construcția satisface mai mult decât nevoile unei persoane sau familii și are mai mult de două unități locative! De fapt, conform certificatului de atestare a edificării clădirii, ”casa” are… 10 apartamente și 15 locuri de parcare! Cu alte cuvinte, un micuț imobil colectiv, departe de orice concept de unifamilială, așa cum prevede PUZ-ul în vigoare. Ce-i drept, în teren, cel puțin la stradă și în primul aliniament, azi, niciunul dintre imobilele de pe strada Speranței, așa cum e și cel al familiei Ivuț, nu respectă prevederile urbanistice – avem imobile colective, în loc de unifamiliale!
Și când, la final de 2022, familia Simonei Ivuț a ajuns cu unifamiliala de 10 apartamente și 15 locuri de parcare la intabulare, Primăria Giroc, prin arhitect Cristina Babescu și secretar Carmina Mateia, a refuzat să-i emită certificatul de atestare a edificării imobilului, invocând două motive, absolut contradictorii. În primul rând că blocul nu se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal (PUZ), aprobat prin HCL 76/2019, în ce privește numărul maxim de unități locative/parcelă și regimul de înălțime maxim admis. Ulterior, că cererea de eliberare a documentului administrativ a primit negație, întrucât nu avea, ca suport, o serie de acte pentru a intra în procesul de analiză. Mai exact, de la dosarul imobiliar al fostului manager public al comunei Giroc, lipseau acorduri de la Gaz, Enel, Aquatim și Retim!
Evident că, din acest punct, au început petițiile prin avocatul familiei Ivuț, Paula Gașpar. De aici și răbufnirea secretarei Carmina Mateia, atașată în format audio, la finalul textului: ”Da’ cine mama dracului e Simona Ivuț? Cum să nu mă enervez că i-am făcut hârtie la tâmpita aia de avocată – cel puțin 3 sau 4 comunicări. Eu nu îi înțeleg frustrarea! Când o construit ilegal, nu o fost frustrată? Am pus-o eu să-și facă bloc pe… unifamiliare (sic). Nu-i înțeleg nicio frustrare. Ea nici n-are dreptul să fie frustrată. Tu i-ai atras atenția că construiește ilegal. O știut în ce se bagă! Acum suportă consecințele…”.
Dincolo de povestea cu unifamiliare, în loc de unifamiliale, în discursul furibund și plin de patos al secretarei Primăriei Giroc mai sunt câteva derapaje. Unele, de-a dreptul (h)ilare! În primul rând, Simona Ivuț nu a construit nimic ilegal, căci nu există nicio sentință în acest sens, care să confirme acest lucru. Nici măcar vreo reclamație de la vreun vecin sau vreo rezoluție a Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș! Absolut nimic, în afară de… vorbe!
Da, e foarte adevărat că unifamiliala de pe strada Speranței nu respectă prevederile unui PUZ, care limitează numărul de unități locative per parcelă și regimul de înălțime a construcției, dar asta nu face ca blocul să fie… ilegal. Și asta ar fi trebuit să o știe bine de tot și secretara administrației locale, șefa Juridicului, Carmina Mateia. Că nu te poți juca cu termenii la nesfârșit!
Acum, în ceea ce o privește pe tâmpita aia de avocată, dr. Paula Gașpar, aici lucrurile sunt și mai simple. Doamna Gașpar este un renumit și apreciat avocat al Baroului Timiș, așa cum o caracterizează colegii. În schimb, doamna Mateia, cel puțin la nivel de 2012, a încercat să vadă cum e în Barou, dar a luat, ca medie generală, un pic peste valoarea matematică a lui PI. Acum, revenind la construcția de pe strada Speranței, nici nu mai contează că, în urmă cu circa două luni, la finalul lui noiembrie 2023, Primăria Giroc a emis certificatul de edificare pentru blocul… unifamilial, intabulat pe părinții Simonei Ivuț, semn de… legalitate, până la proba contrarie!
Alba-neagra
Totuși, ceea ce contează e că, dacă în cazul unifamilialei soților Ivuț, ca la un semn, Primăria Giroc a făcut o opoziție demnă de toată aprecierea și lauda, într-o altă speță, una absolut identică, administrația locală a dat dovadă de orbul găinii. Și vorbim aici, din nou, despre locuința unifamilială, ridicată de SC PMA IMOB GIROC SRL pe strada Corcodușului nr. 3 din Chișoda. Mai exact, despre o dezvoltare urbanistică a cooperatistului imobiliar Ionel Dan Pascu, zis Puiu Minda. Ca să nu existe discuții, dovezile sunt clare: Certificat de Urbanism, înregistrat cu nr. 32684 din 20 iunie 2019 și Autorizație de Construire nr. 351 din 12 iulie 2019, ambele cu mențiunea – locuință unifamilială, P+1E+M.
Asta e doar pe hârtie că, la intabulare, așa cum rezultă dintr-o serie de înscrisuri oficiale – Certificat de atestare a edificării construcției nr. 25166 din data de 21 mai 2020, Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor – nr 1 din 21 mai 2020, Certificat de atestare a extinderii construcției – nr. 28968 din data de 22 iunie 2020 și un nou Certificat de Urbanism – nr. 500 din data de 22 iunie 2020 – toate semnate de primar Ionel Toma, secretar Carmina Mateia și arhitect Florin Roman, locuința unifamilială a lui Puiu Minda, din maxim două apartamente, s-a transformat într-un bloc cu 12 unități locative individuale! Și toată ”poezia” de pe strada Corcodușului nr. 3 din Chișoda a fost legalizată și intabulată, sub ochii administrației locale, fără niciun soi de opoziție sau opinteală. Nici măcar de formă!
Aici, în speța cooperatistului Puiu Minda, toată administrația locală a fost legată la ochi, spre deosebire de unifamiliala Simonei Ivuț! Dovadă că, cel puțin în Primăria Giroc, numai cine nu încearcă, nu reușește. Sau vorba avocatei Paula Gașpar: atâta poate un secretar de administrație locală! Că pe aia cu cocina și cu porcii, nici nu mai are sens să o reproducem…
Nu inteleg de ce doamnele care apar in articolele voastre, nu au depus plangeri impotriva colegilor de munca, care evident le-au hartuit de-a lungul vremii. Cred ca in situatia lor, limbajul „academic” este una din cele mai mici probleme cu care se confrunta in institutia mafioata de unde isi incaseaza lefurile. Poate ar trebui sa ne amintim ca Autorizatia de pe Corcosusului este facuta pe numele lui Dan Vartosu, si este o „intrare in legalitate”, eu am o curiozitate legata de ce a scris notarul in contractul de vanzare-cumparare. Ce s-a intrainat acolo mai exact, si cum au aparut cele 12 apartamente de pe legalizarea unei constructii „unifamiliale”? O fi ?? Sau n-o fi si niste evaziune fiscala?? Impozitul s-a platit pe colectiva sau unifamiliala? Cine a prejudiciat UAT-ul? Functionarul sau dezvoltatorul?? Intrebarea existentiala a Girocului „Ce a fost la inceput? Puiul sau Baronul?” Si intrebarea si mai arzatoare, este, unde au amplasat cornul de vanatoare? Nimeni nu stie de el? Doamnele au o discutie telefonica? Una din ele si mesteca ceva? Mesteca peste acte?? In telefon? Mesteca in compania altora in timp ce incearca sa redacteze acte si sa vorbeasca la telefon? Unde s-au adunat si cine? Poate descoperim care-i Baronul, si cu ce scop a pastrat aceste cornuri de vanatoare. Traim oare intr-un univers de tip Truman Show?
Corect!
https://voceatimisului.ro/toma-captivul-primaria-giroc-a-reinventat-locuinta-unifamiliala-cu-12-apartamente-individuale/
Concluzia:
Oricine poate construi orice și unde vrea.
Ce…. e Mateia asta!