Lucrările la ”Michelangelo” sunt în grafic! O spune Nicolae Robu. Vezi ce mai e de făcut FOTO

- Advertisement -

Deși vremea le-a dat mari bătăi de cap muncitorilor care lucrează pe șantierul din Piața Leonardo da Vinci, lucrările merg strună. Cel puțin asta susține primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Pentru a-l ”verifica”, reporterul Vocea Timișului a fost la fața locului pentru a surprinde în imagini stadiul șantierului.

”S-a avansat mult. Sunt pregatite două radiere pentru turnarea betonului și se va realiza betonarea de egalizare pe încă un tronson. Dacă vremea rămâne frumoasă, undeva la finalul săptămânii viitoare va fi betonat totul. Când va fi realizată întreaga lucrare de betonare, vom putea spune că am intrat în linie dreaptă. La suprafață e betonat aproape totul, inclusiv pe breteaua înspre Canalul Bega. Înspre bulevardul Mihai Viteazu s-au terminat lucrările de betonare, sunt pregatite bordurile, urmând ca în circa două săptămâni să se treacă la asfaltare”, a explicat Robu.

Edilul-șef este mulțumit de stadiul lucrărilor, chiar dacă unii ”cârcotași” spun mereu fie că durează prea mult, fie că nu se lucrează cum trebuie. ”Se lucrează de un an și jumatete nu de mai mult. Groaza oamenilor a fost cum că lucrarea va dura 5-10 ani. Iată că într-un an și jumătate aproape s-a terminat lucrarea. Lumea nu a fost obișnuită cu ritmul pe care eu l-am impus lucrărilor”, susține primarul capitalei Banatului.

Ultimul termen înaintat de Robu va fi respectat. Datorită condițiilor meteo neprielnice din această vară, fiind vorba despre câteva zeci de zile ploioase, în care nu s-a putut lucra la capacitate maximă, termenul punerii în folosire a întregii intersecții, cu tot cu pasajul auto subteran, a fost amânat de la finalul lunii septembrie pentru luna decembrie a acestui an, muncitorii având, la suprafață, puține lucruri de pus la punct. ”Acum se amenajează spațiile verzi. Înspre Universitatea de Vest acum au început, urmând ca săptămâna viitoare să fie finalizate. Trotuarele sunt si ele pregătite. Au fost puse bordurile, urmează pavarea. Suntem în grafic cu termenul, înainte de Crăciun se va drumul la Michelangelo” a adăugat Robu.

Un amănunt interesant al acestui proiect, așa cum se poate observa și din imaginile aflate în galeria foto de mai jos, pietonii vor avea parte de iluminat separat de cel al carosabilului, pe marginea interioară a trotuarelor fiind montați stâlpi pentru iluminat, cu înălțime redusă, de culoare albă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie