Conform probatoriului la începutul acestui an mai multe persoane au format un grup infracțional organizat pentru punerea în vânzare și intermedierea unor tranzacţii cu cocaină consumatorilor din Timişoara, în special celor care frecventau cluburile şi discotecile din orașul de pe Bega. Drogurile erau distribuite inclusiv la nivel stradal, preţul unui gram de cocaină fiind de 100 de euro.
În desfășurarea investigației, procurorii DIICOT și polițiștii BCCO Timiș au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General de Poliție din România şi al Serviciului Român de Informații.
În această dimineață, 16 octombrie 2014, au fost efectuate 13 percheziții la domiciliile membrilor grupării, fiind puse în executare 23 de mandate de aducere la sediul DIICOT Timișoara, pentru audieri, între cei săltai de mascați aflându-se și doi cunoscuți ai lumii interlope: Lucian Boncu şi Adrian Herlaş, aceștia fiind suspectaţi de consum de droguri.
La percheziții au luat parte poliţişti din cadrul I.P.J Timiş cu sprijinul unui echipaj canin de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, dar şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.