Piloţii lugojeni, sunt conştienţi de dificultatea circuitului, iar pentru Vlad este pentru prima oară când va concura pe o astfel de pistă. Cu toate acestea, cei doi sunt foarte optimişti şi speră să se întoarcă acasă cu locul 1. “Pentru mine este pentru prima dată când merg la Ciolpani, dar sunt foarte pregătit din punct de vedere fizic şi sper că pista nu îmi va pune nicio problemă. Deşi este o pistă destul de grea, sper să iau locul 1, având în vedere că mă antrenez pe pista de la Hezeriș care este cea mai dificilă din ţară”, a declarat pilotul de motocross, Vlad Roşu.
La Ciolpani, Stoichescu (foto) va fi oaspete pe pista adversarului său direct Adrian Răduţă, dar este hotărât să câştige această cursă. „Mergem la Ciolpani ca să câştigăm, cu toate că nu va fi uşor. Circuitul este foarte dificil, iar adversarul meu se antrenează zilnic pe această pistă, aşadar este mai pregătit decât mine, iar în momentul de faţa el merge cel mai tare din ţară”, a explicat Mihai Stoichescu, multiplu campion naţional la motocros.
Şi antrenorul Liviu Jigmond este optimist şi speră ca sportivii săi să obţină primul loc, atât la amatori cât şi la profesionişti. “E prima cursă pe noroi la care participăm, în acest an. Ne-am antrenat de câteva ori pe nisip, ceea ce e asemănător cu ce se întâmplă pe noroi. Cu Vlad nu am nicio emoţie la amatori, cred că va câştiga detaşat. Mihai însă va avea o cursă dificilă cu Adi Răduţă, care a arătat o formă bună şi l-a învins la ultima cursă. Sper să fie tras învăţămintele necesare şi sâmbătă să fie mai determinat şi să câştige cursa”, a declarant Liviu Jigmond.
Circuitul de la Ciolpani a fost înfiinţat în 2001, iar la ora actuală este considerat cel mai spectaculos circuit de motocross din România. Aici se desfăşoară cel puţin trei curse pe an, etape din Campionatele Mondiale şi Europene de Motocross, dar şi evenimente off-road pe patru roţi. De asemenea circuitul a primit din partea Federaţiei Internaţionale de Motociclism calificativul “Excellent Events” la evenimentele internaţionale.
Motocross Cup, de la Ciolpani, nu contează în acumularea punctajului pentru Campionatul Naţional Individual de Motocros. Prima etapă a campionatului va avea loc în perioada 3-4 mai 2014, la Valea lui Mihai, în judeţul Bihor.