Nicolae Robu a inaugurat oficial Strada Văcărescu, porțiunea dinspre Piața Iosefin FOTO

- Advertisement -

Primarul Nicolae Robu a inaugurat oficial strada Văcăreascu, pe porțiunea nou renovată. Edilul a arătat jurnaliștilor cum se prezintă noua zonă. Municpalitatea a construit în locul vechii hale o stradă, cu locuri de parcare, cu piste de bicicliști și cu trotuare decorate cu jardiniere. Proiectul a totalizat 8,2 milioane de lei, din care 6,5 milioane au reprezentat fonduri europene nerambursabile. Lucrările au început la 29 mai 2013 și s-au finalizat la 29 martie 2014. Potrivit datelor oficiale, în acest interval de timp s-au amenajat 172 de locuri de parcare, 800 mp de piste de biciclete, 1.200 mp de spații verzi și s-au plantat 98 de arbori.

„Inaugurăm o lucrare extrem de importantă de amenajare si refuncționalizare a acestei zone, numită Vacarescu 2 pe tronsonul de la intersecția străzii Văcărescu și Regele Carol I până la Bega. Aici a fost acea hală în care a funcționat ani de zile Piața Iosefin și care arăta groaznic. Acum avem o clădire în care avem o piață civilizată, iar zona care era ocupata de hala respective am transformat-o în artere de circulație pe ambele sensuri și locuri de parcare, la care se adaugă spații verzi, piste de biciclete și trotuare frumos amenajate, toate decorate cu jardiniere cu flori. ”

Amenajarea străzii nu s-a făcut doar la suprafață, prin dărâmarea halei, ci și în subteran, unde s-au schimbat toate rețelele de utilități, și s-au făcut noi racorduri la clădirile din zonă. În plus, proiectul a permis și amenajarea unei fântâni care va fi iluminată pe timpul nopții:

“În subteran a fost o lucrare extrem de grea. Chiar arăta impresionant locul în momentul la care totul era rascolit la o adâncime extrem de mare, pentru că s-au schimbat și rețelele de utilități, s-au făcut noi racorduri la cladirile din zonă. La toate acestea, se adaugă amenajarea intersecției cu bulevardul Regele Carol I prin realizarea unui sens giratoriu și prin construirea în mijlocul acestuia a unei fântâni decorative, arteziene. Seara, această fântână va fi iluminată frumos și va da un plus de farmec acestei zone”

Primarul a explicat că porțiunea nou renovată este și ea dotată cu o instalație de spălare automată, cum este și Vacarescu 1, bucată renovată în trecut: Aici s-a putut realiza mai bine această instalație. Cele din porțiunea 1 nu porneau la orele la care trebuia și trebuiau pornite manual. De asemenea, unghiul sub care se arunca jetul de apă nu era potrivit și au fost situații în care s-au plâns anumiți cetățeni care au fost udați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie