Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii au lansat protocolul ”Sănătate pentru sate”

- Advertisement -

Joi, 3 septembrie 2015, în Salonul Teoctist Patriarhul din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi ministrul sănătății Nicolae Bănicioiu au semnat un Protocol de cooperare între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind Programul ”Sănătate pentru sate”.

Protocolul a fost încheiat cu scopul organizării unor acţiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoanele defavorizate din mediul rural, adică: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilităţi, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educaţional redus, cazuri sociale.

În acest scop, cele două instituții cooperează pentru facilitarea accesului la asistenţă medicală a beneficiarilor menţionaţi mai sus, din mediul rural şi din localităţile izolate. Aceste activităţi se vor desfăşura pe bază de voluntariat şi vor urmări creşterea gradului de conştientizare şi implicare în acţiuni de prevenire şi combatere a practicilor care dăunează sănătăţii.

Grupul de voluntari va fi constituit din medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar care frecventează slujbele de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Programul „Sănătate pentru sate” va funcţiona, într-o primă etapă, de câteva luni, ca proiect pilot în zonele care aparţin administrativ de Arhiepiscopia Bucureştilor, respectiv: judeţul Prahova, judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti, urmând a fi extins ulterior, în funcţie de rezultatele obţinute, la nivel naţional.

Toate resursele umane, financiare şi logistice necesare executării prezentului proiect sunt puse la dispoziţie de grupul medicilor voluntari şi nu afectează bugetul Ministerului Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie