Poliţiştii rutieri au acţionat, în perioada 19-21 decembrie 2014, în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente. Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite aparate radar, amplasate în ”cascadă”. Poliţiştii au aplicat 352 de sancţiuni contravenţionale, 161 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 3 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 8 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 5 pentru depăşiri neregulamentare. Au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Poliţia Română atrage atenţia tuturor participanţilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie! Activităţile derulate de poliţişti au ca scop salvarea de vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum fiind principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
Poliţiştii recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.