Prima zi de trafic pe podul Michelangelo. Mult praf, lucrare (provizorie) de mântuială şi maşini… lipsă FOTO/VIDEO

- Advertisement -

După luni de zile de „valuri” şi întrebări de genul „când se va relua traficul?”, azi a venit ZIUA! S-a reluat traficul în Piaţa Leonardo da Vinci, parţial, temporar, etc., etc….

La vreo două ore de la „marea inaugurare aşteptată de sute şi mii şi zeci de mii şi… de şoferi din Timişoara, am trecut prin zonă, chiar dacă accesul este interzis pietonilor. Am vrut să mă conving că timişorenii aşteptau cu sufletul la gură marea deschidere! Ei bine, n-a fost deloc aşa, iar asta se poate vedea din iamginile surprinse la faţa locului.

Două-trei maşini pe sens, pe minut, treceau, în cel mai fericit caz, pe acolo. Ştiu, o să spuneţi că lumea nu a ştut. Păi cum să nu ştie? De vreo două zile scrie presa locală că „marea inaugurare” va avea loc în curând, iar la cum inaugurează dom` primar de vreo lună-ncoace era clar că se va întâmpla!

Trecând peste faptul că maşinile-s puţine, deocamdată, în zonă pietonii n-au voie să pătrundă, din motive de securitate, spaţiul carosabil fiind relativ „subţire”, având loc doar două maşini una lângă cealaltă, fără să mai amintim că noaptea măsurile de siguranţă sunt suplimentate cu semnalizoare cu LED-uri.

Deschiderea provizorie s-a făcut la presiunea timişorenilor, însă şantierul e în toi, ceea ce înseamnă că utilajele constructorilor trec prin această zonă de trafic. Utilajele, la rândul lor, când ies de pe şantier, scot, pe roţi, noroi. Noroi care rămâne pe noul (sau vechiul, depinde de amplasament) asfalt al rutei de legătură între nordul şi sudul Timişoarei. Acesta, odată ce s-a uscat, se ridică sub formă de praf, aşa cum se poate vedea cu ochiul liber în imaginile de mai jos.

Să mai pomenim de felul cum a fost turnatul asfaltul ca maşinile să poată pătrunde în această locaţie? Nu cred că are sens, asta se simte cel mai bine trecând pe-acolo, dar se poate vedea din filmarea aeriană a colegilor de la Eye în the Sky, însă vă lăsăm să constataţi pe „propria piele”. Nu stricau şi câteva marcaje pe asfalt (săgeţi), nu de alta dar în cele cinci minute cât am stat în zonă jumătate dintre şoferi au dovedit o derută totală.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Debut „castigator” în noul sezon de motociclism viteză pentru Patrick și Ionel Pascotă

Primele două etape ale Campionatului Național de Viteză pe...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Accident la Sannicolau Mare. Trei masini au intrat in coliziune, trei oameni raniti

Accident în această dimineață, în Timiș. Trei mașini, din...

Cati soferi au ramas fara masini dupa ce au parcat in zone interzise la Timisoara

Cât costă moftul de a parca unde aveți chef?...

Accident la Iosifalau: microbuz si o autoutilitara au intrat in coliziune. 12 pasageri in ambele vehicule

Accident în localitatea Iosifalău din comuna Topolovăţu Mare. Un...

Accident la Bucovat. Un sofer a ramas prins intre fiarele masinii

Accident în această după-masă în localitatea Bucovăţ din Timiş....