Primaria da startul reabilitarii fostelor cinematografe ale Timisoarei. Victoria si Dacia, primele pe lista

- Advertisement -

Viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, a anunțat, astăzi, că fostele cinematografe Victoria, din Piața Bălcescu, și Dacia, din zona cu același nume, urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare.

Fostele cinematografe ale Timișoarei, câștigate în instanță de Primăria Timișoara, încep să revină la viață. Dacă în urmă cu câteva luni fostul cinamtograf ”Arta” a fost pus la dispoziția Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”, instituția de cultură urmând să asigure refuncționalizarea acestuia ca sală de spectacole de teatru, alte două foste cinematografe urmează să intre în renovare. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, care a postat pe o rețea de socializare că municipalitatea anunță ”Start program reabilitare cinematografe în Timișoara”.

Cele două edificii vor fi reabilitate, cinematografele urmând să fie transformate în spații multifuncționale culturale. ”Primele două foste cinematografe (Victoria, piața Bălcescu și Dacia, Piața Dacia) au intrat oficial în procesul de reabilitare și refuncționalizare prin publicarea în sistemul electronic de achiziții a anunțului de participare la licitația de proiectare. Parte a programului investițional în domeniul cultural și parte a candidaturii Timișoarei la titlul de capitală culturală europeană, fostele cinematografe vor deveni spații multifuncționale culturale, dotatate cu aparatură de proiecție, dar potrivite și pentru alte arte ale spectacolului și nu numai (teatru, concert etc.)”, a precizat Diaconu.

Excepție de la această ”regulă” a municipalității va face Cinema Studio, acesta urmând să-și păstreze funcția exclusivă de cinematograf de arta prin colaborarea cu Institutul Francez și organizațiile din domeniul promovării filmului din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Piaţa Victoriei va fi reabilitată! Primăria Timişoara pregăteşte un concurs internațional de soluții pentru reamenajare

Primăria Timișoara va lansa un concurs internațional de soluții...

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” intră în şantier de anul viitor! Clădirea va fi complet reabilitată

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea Liceului Pedagogic...

Primăria Timișoara demarează licitația pentru reabilitarea Pasarelei Gelu-Crizantemelor!

Primăria Timișoara lansează procedura de achiziție a lucrărilor de...