Primarul Nicolae Robu nu a uitat de metrou. Astăzi, odată cu inaugurarea incubatorului de afaceri Incuboxx, situat în vecinătatea pasajului Jiul, și vizavi de liniile de tren, edilul a readus în discuție posibilitatea trecerii liniei de cale ferată în subteran și folosirea ei pentru transport urban. Primarul a declarat că deocamdată nu se știe exact care ar fi traseul subteran al liniilor, deoarece trebuie avută în vedere extinderea orașului, care, potrivit edilului, s-ar putea uni cu Aradul până în 2030.
Ridicarea pe estacadă ar ține blocată zona, oricum. Câștigul ar fi foarte mic. Dispariția liniei de cale ferată ar fi prin ducere în subteran și prin ducere undeva pe o cu totul altă rută, departe de oraș. Numai că departe de oraș în 2014 nu știm ce înseamnă în 2030, poate să însemne mijlocul unei aglomerări urbane formata din Timișoara și Arad. Noi trebuie să gândim vizionar, să ne uităm pe termen lung la ce s-ar putea întâmpla, fără ca asta să însemne că neapărat se va și întâmpla ceea ce putem vedea noi. Dar dacă ne uitam la modelele de dezvoltare din alte părți și nu foarte departe, Germania de exemplu, atunci putem vedea că acolo s-au creat aglomerări urbane pe sute de kilometri. Nu mai există graniță între un fost oraș chiar mai mare ca Timișoara si un alt oraș și mai mare ca Timișoara. Pur și simplu s-au unit, chiar dacă și-au păstrat identitatea, denumirea. Dar pe teren este o aglomerare urbană. Aici ar fi problema daca muți liniile mai departe, mai departe este foarte relativ. Fiți convinși că atunci când liniile de cale ferata au fost poziționate pe aici, ele erau în afara orașului, erau la periferia orașului de atunci, dar iată că acum sunt chiar la mijlocul orașului”, a declarat primarul.
Deși edilul este optimist, costurile unei astfel de operațiuni sunt enorme, în jur de 1.5–2 miliarde e euro pentru o lungime de 7 kilometri, fără să fie luat în calcul și costurile construirii unui bulevard pe toată această distanță. Totuși, deși nu există o idee clară când se da startul unui asemenea proiect, dacă se va da startul, primarul a explicat că planul unui metrou și a unui bulevard de mare viteză a fost introdus în PUG, iar dezvoltarea ulterioară a urbei de pe Bega va lua în considerare proiectul de 2 miliarde de euro.
„Eu am facut o estimare plecând de la investiția în metroul din București, am vorbit cu unele persoane, ar fi nevoie de 1,5 – 2 miliarde de euro, complet, deci pe toata lungimea și inclusiv ducerea în subteran. În subteran, dacă tot s-ar face amenajarea pentru a avea transportul feroviar, s-ar putea face și amenajarea acelor stații încât să folosim liniile pentru transport public urban. Acești bani însemnau doar ducerea în subteran și eliberarea suprateranului. Mai departe, investitiile de realizare a bulevardului vor fi private. Adică municipalitatea realizează rețelele de utilități. Schița este facută, apare în noul PUG, cu 3 benzi pe sens, piste de biciclete, piste de alergare, piste pietonale, 3 rânduri de arbori pe fiecare parte, este un bulevard superb”, a încheiat Nicolae Robu.
sursa foto: en.wikipedia.org