Celebrul Richard Clayderman a petrecut doar o zi în Timișoara însă în cele 24 de ore pe care le-a petrecut în orașul nostru cel mai bun pianist al lumii a avut parte numai de surprize. Ajuns în capitala Banatului pentru a susține un nou concert de zile mari, Clayderman s-a cazat la Hotel Angellis, acolo unde a fost întâmpinat de Emily şi Evelyn, două pianiste de numai şapte, respectiv zece ani, care l-au aşteptat în ritmuri de Vivaldi.
După concert, înainte de plecare, acesta a mai avut parte de un cadou special. Clayderman a primit o caricatură a sa, semnată de Ştefan Popa Popa’s, dar şi o pictură specială care ilustrează Piaţa Traian din Timişoara anilor 1900, semnată de același cunoscut caricaturist. Ambele cadouri au fost înmânate celebrului pianist de către patronul hotelului la care a fost cazat ”creatorul” Baladei pentru Adelina.
Richard Clayderman s-a arătat extrem de încântat de primirea de care a avut parte la Timişoara şi a învăţat să spună “mulţumesc” în limba romană. “Pentru noi, găzduirea lui Richard Clayderman a reprezentat o onoare şi am fost surprins să descopăr, în spatele unui artist atât de valoros, un om extrem de modest şi sociabil. Nu a avut pretenţii nici la cameră, nici la mâncare şi a făcut poze cu oricine l-a rugat”, a declarat Marius Schuldesz, patronul hotelului Angellis – gazda pentru o noapte a pianistului.
Celebrul pianist Richard Clayderman a concertat la Timişoara vineri, 27 martie 2015, introducând lumii un nou concept de show, în premieră, ”From Paris with love”.