Pe terenul din apropierea fostei baze a Regiei Autonome de Transport Timişoara, mai mulţi oamenii ai străzii locuiau ilegal şi au strâns acolo o cantitate semnificativă de gunoaie transformând zona într-un adevărat focar de infecţie.
În locaţia respectivă au fost depistate zece persoane, din care patru adulţi şi şase minori, aceştia din urmă cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, toţi din localităţi precum Satchinez, Saravale – Timiş, Socol – Caraş Severin, Moşteni – Gorj. Aceştia au fost preluaţi în baza de date a Poliţiei Locale Timişoara, fiind aplicate sancţiuni adulţilor pentru mizeria făcută şi pentru ridicarea de adăposturi improvizate, după care aceştia au fost îndrumaţi către localităţile de domiciliu, iar minorii au fost predaţi la Centrul de pe str. Ioan Slavici.
Zona urmează să fie salubrizată cu ajutorul angajaţilor de la Retim, locuinţele improvizate fiind deja demolate. Cum o parte din teren aparţine unei societăţi private, reprezentanţii acesteia şi-au luat angajamentul să îngrădească perimetrul care le aparţine pentru a nu mai exista situaţii de acest gen pe viitor.
Intervenţia poliţiştilor locali a avut loc la dispoziţia primarului Nicolae Robu, dată din Extremul Orient, unde se afla în vizită oficială, ca urmare a unei sesizări primite de edil pe contul personal de Facebook.