Ambele cluburi din Timișoara care au rămas angrenate în Cupa României, atât ACS Poli cât și Ripensia, își vor afla mâine adversarele din șaisprezecimile competiției KO. Până atunci, cei de la Federația Română de Fotbal au stabilit componența urnelor valorice.
În conformitate cu prevederile art.30.5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la această fază a Cupei României vor participa cele 14 echipe din Liga I și cele 18 calificate din fazele anterioare.
Echipele din urna A se vor grupa cu cele din urna C, stabilindu-se șase jocuri, ca mai apoi cele din urna B să fie grupate cu cele din ultima urnă valorică. Ultimele 4 echipe rămase în urna C vor juca între ele. ACS Poli Timișoara este în urna B, în timp ce Ripensia Timișoara se află în urna C, prin urmare existând posibilitatea ca cele două grupări timișorene să se întâlnească între ele.
URNA A