Sam Divine, una dintre cele mai consacrate DJ-iţe la nivel mondial, poposeşte la Timişoara

- Advertisement -

Evenimentul ce o regăseşte la pupitru pe Sam Divine se va desfăşura vineri, 21 martie, în cadrul clubului Epic Society. Protagonista acestei petreceri se numără printre DJ-iţele de calibru internaţional, recunoscută pentru spiritul său nonconformist şi înzestrată cu o energie dinamică, aceasta s-a catapulat cu uşurinţă în lumea clubbing de top. Tânăra englezoaică este prima femeie DJ care a fost luată sub aripa celor de la Defected Artist Management, una dintre cele mai importante case de producţii din industria dj-ing.

Născută şi crescută în Sud-Vestul Angliei, cariera lui Sam a progresat de la barurile şi cluburile locale din Bristol la cele mai renumite locaţii londoneze, dar şi internaţionale. Artista se bucură de rezidenţe în Naples, Polonia şi, pe timp de vară, de viaţa de noapte a insulei care nu doarme niciodată. Dj-iţa are deja patru ani de când încântă petrecăreţii din Ibiza, urcând la pupitrul celor mai în vogă cluburi: Pacha, Amnesia, Mambo, Savannah sau Hush.

Evenimentul va debuta începând cu orele 23:00, responsabil cu „încălzirea” fiind John Trend și Elles. Preţul unui bilet de acces va fi de 30 de lei pentru domni şi, respectiv, 15 lei pentru domnişoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Primul sezon de Epic Society se încheie vineri. Vezi unde se mută petrecăreţii!

Povestea a ajuns la ultimul capitol şi se sfârşeşte...

Mai sunt două zile până la 48 de ore de muzică, dans şi alte activităţi în aer liber

48H/Made in Tm va reuni pe parcursul acestei ediţii...

Radu F. Constantinescu, afrodisiacul româncelor şi vocea bărbaţilor fără „pachet”

Lumea internetului a explodat în adoraţie faţă de scrierile...

Carismaticul Butch ajunge în premieră, la Timişoara

Aflat pentru a treia oară în România, însă în...