După ani de procese, Primăria Timişoara a intrat, în sfârşit, în posesia cinematografelor oraşului. Cele şapte clădiri au revenit din patrimoniul RADEF în cel al Primăriei Timişoara prin sentinţă definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 20.01.207.
Primarul Nicolae Robu a anunţat pe Facebook că „RADEF este obligată să predea Primăriei Timișoara cele 7 cinematografe nominalizate mai jos -sălile de spectacol, împreună, unde este cazul, cu grădinile de vară conexe-, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Sentința spune, de asemenea, că în cazul în care RADEF refuză încheierea protocolului de predare primire, hotărârea instanţei va ţine loc de protocol de pedare primire.
Cele 7 cinematografe sunt:
1. Cinematograful Dacia – str. Zborului nr. 7
2. Cinematograful Timiş – Piața Victoriei nr. 7
3. Cinematograful Victoria – str. Ciprian Porumbescu nr. 2
4. Cinematograful Arta (cu grădină de vară) – str. Iancu Văcărescu nr. 18
5. Cinematograful Unirea – str. Mureş nr. 3
6. Cinematograful Fratelia – str. Izlaz nr. 40
7. Cinematograful Freidorf – str. Andreescu nr. 97
Un al 8-lea cinematograf, Studio, va trebui și el predat Primăriei de către RADEF și sperăm ca asta să se întâmple fără un nou proces, având în vedere cele de mai sus”.
Edilul a ţinut să reamintească şi că cinematograful Studio a fost readus în patrimoniul administraţiei locale prin demersurile municipalităţii. „Așadar, bilanțul administrației Robu în ceea ce privește patrimoniul orașului este: a. 11 (unsprezece) clădiri readuse în patrimoniu, din care 3 clădiri spitalicești și 8 cinematografe b. 0 (zero) clădiri pierdute (!!!)”, a conchis Robu.