În SFÂRȘIT! Spitalul de Copii din Timișoara primește bani de la Guvern

- Advertisement -

Noul corp de clădire al Spitalului de Copii din Timișoara primește bani de la Guvern. ”În ședința de ieri, Guvernul României a alocat o primă tranșă, de 5 milioane de lei, pentru demararea construcției, semn că Timișoara nu este tratată cu spatele de către guvernanți, așa cum încearcă anumiți politicieni să acrediteze această idee” susține Sorin Grindeanu, arătând cu degetul spre Nicolae robu, primarul Timișoarei, care, de la începutul acestui an, acuză Guvernul pe bună dreptate că nu alocă fonduri pentru demararea niciunui proiect din Capitala Banatului.

”Știm cu toții cât de important este acest spital unde sunt tratați mii de copii, și la fel de bine știm care sunt condițiile în care această unitate medicală își desfășoară activitatea. Sper ca măcar de această dată aparatul primăriei să fie mai operativ și să nu ne vedem din nou puși în situația penibilă de a pierde acești bani, așa cum s-a întâmplat anul trecut” ai spune deputatul PSD Sorin Grindeanu.

Alți bani pentru Biblioteca UPT

Rectificarea bugetară făcută la Guvern aduce o nouă finanțare, tot de cinci milioane de lei, bani destinați Bibliotecii Universității Politehnica. Noua bibliotecă a fost construită, însă nu are dotări, iar cu ajutorul acestor bani, Biblioteca UPT va deveni una dintre cele mai moderne din România.

UPDATE! ”Noua bibliotecă a fost construită de Nicolae Robu din postura de rector al Universității Politehnica din Timișoara. Presupun că n-ați știut!” ne-a corectat… Nicolae Robu, actualul edil al Timișoarei, printr-un SMS.

Probabil, la finalul acestei fraze mai trebuiau adăugate și: ”Uraaa! Uraaa! Uraaa!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

23 de milioane de lei pentru spitalele din Timis, de la Ministerul Sanatatii

Ministerul Sănătății a alocat 10 milioane de lei pentru...

Politistii locali care patruleaza in CIVIL, ”curata” bugetul nesimtitilor, la Timisoara

Acțiunile polițiștilor locali care patrulează în civil prin Timișoara...

Un liberal acuza: Ministerul Culturii nu a prevazut nici un leu pentru ”Timisoara – Capitala Europeana a Culturii”

Liviu Brătescu, președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și...