Situație penibilă la Primărie. Municipalitatea a renovat acoperișul unei clădiri ce trebuia dărâmată FOTO

- Advertisement -

Viceprimarul Traian Stoia a dezvăluit că Primăria Timișoarei a renovat acoperișul unei clădiri care era programată pentru demolare. Este vorba despre o casă situate pe Bulevardul Constatin Brâncoveanu, numărul 46. În locul imobilului ar fi trebui să fie construit o bandă de mers pentru șoferii care fac dreapta pe Ciprian Porumbescu. Conform declarațiilor vicelui, în imobil locuiesc chiriași care nu au acte doveditoare că plătesc chirie Primăriei. Astfel, municipalitatea avea două sentințe de evacuare.

“Daca nu-i repara Primăria acoperișul, s-ar fi putut face ușor încă o banda de circulație la dreapta. Sunt câteva apartamente acolo, 3 chiriași. Le-am cerut să facă dovada că sunt chiriași cu acte. Toti 3 spun că plătesc chirie Primăriei Timișoara, dar nu pot dovedi cu acte. Avem două sentințe de evacuare, una pe motiv de neîntreținere a apartamentului, și alta pentru neîntreținere și neplata chiriei”, a explicat Stoia.

Astfel, oficialitățile urmează să îi evacueze pe cei trei chiriași, dar demolarea clădirii va fi amânată pe termen nelimitat, iar proiectul lărgirii bulevardului nu va mai fi pus în practică. Cine este devină pentru această gafă? Stoia dă vina comunicarea defectuoasă din interiorul Primăriei. Mai mult, vicele nu a vrut să spună cât a costat renovarea acoperișului.

„Exista sentințe de evacuare care nu au fost puse în operă și urmează ca în perioada următoare să demarăm evacuarea acestor persoane. Oamenii stau bine mersi, nu platesc. Acest lucru arată o slabiciune a comunicării în interiorul Primăriei între cei care urmăresc încasarea veniturilor și cei care trebuie să urmărească incorectitudinea sau corectitudinea unor chiriași ai PMT. Acum aproape un an s-a făcut reparația acoperișului clădirii. Arată jalnic și urma să fie demolată pentru a îmbunătăți structura traficului prin crearea condițiilor unei benzi de circulație spre dreapta. Cladirea era propusă pentru demolare, dar pentru că locuiau oameni acolo, ideea unei benzi la dreapta a murit în fașă”, a încheiat viceprimarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie