Suntem pregătiți să batem un RECORD MONDIAL. Podul din PET-uri e aproape GATA! FOTO

- Advertisement -

Sâmbătă în jurul prânzului am făcut ultimele ”verificări” la fața locului și am găsit zeci de tineri voluntari care asamblau modulele care vor compune cea mai mare construcție de PET-uri din lume.

”Sute de tone de plastic poluează apele din România. Acest lucru trebuie să înceteze!” spune motto-ul de la care a pornit acest proiect deosebit de ambițios dacă ținem cont de faptul că voluntarii au avut nevoie de aproape 160.000 de sticle de plastic pentru a construi acest pod.

Construcția efectivă a podului a început vineri și, conform celor prezenți ”pe șantier” totul ar trebui finalizat în această seară, pentru ca mâine să poată fi dat în folosință. La momentul realizării fotografiilor din galeria de mai jos, construcția era finalizată în proporție de două treimi, însă și după finalizarea montajului modulelor care vor compune podul, construcția necesită anumite lucrări de finisare, pentru ca podul să fie accesibil tuturor timișorenilor, fără ca aceștia să întâmpine probleme atunci când vor să se urce pe el.

Podul din PET-uri va fi dotat cu balustrade, iar podeaua ”la vedere” va fi compusă din paleți de lemn, deoarece pe modulele cu plasă metalică ce ”țin” stclele din plastic nu s-ar putea păși ”intens” cu orice tip de încălțăminte.

Conform organizatrilor, podul va putea susține o greutate de circa 70 de tone și va avea și iluminat nocturn. După finalizarea construcției podului și a finisajelor acestuia, o comisie a Guinness World Records va putea atesta faptul că au în față cea mai mare structură de PET-uri, din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Ochiul Beiului, un colţ de natură scăldat în legende FOTO

Aşezată în judeţul Caraş, Ochiul Beiului se numără printre...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

STPT reia transportul cu vaporaşele pe Bega, din 1 martie!

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea...

Circuli cu vaporasul pe Bega? O statie a fost ELIMINATA temporar de pe traseu, incepand de azi

Societate de Transport Public Timișoara (STPT) informează călătorii care...

Gestul socant facut azi-noapte de un tanar pe Podul Michelangelo pentru a avea noroc

A vrut să aibă noroc şi a urmat întocmai...

VIDEO REVOLTĂTOR Dejecțiile produse de firma Smithfield, deversate direct în Bega

Cunoscută pentru activitatea în domeniul creşterii porcinelor, compania Smithfield...