Municipalitatea timișoreană a anunțat că deschiderea celei de-a XIII-a ediții a Târgului de Crăciun va avea loc, ca de obicei, pe data de 1 Decembrie. Momentul deschiderii va fi marcat cu un corcert al formației Holograf, iar durata pe care acesta va fi deschis a fost redusă față de anii precedenți, doar până pe data de 3 ianuarie 2020.
Primăria Timişoara a anunțat că pregăteşte deschiderea celei de-a XIII-a ediţii a Târgului de Crăciun, eveniment ce se va derula în perioada 1 decembrie 2019 – 3 ianuarie 2020.
Inagurarea Târgului de Crăciun de la Timișoara va coincide, ca de obicei, cu Ziua Națională a României, astfel că cei prezenți vor avea duble motive de bucurie, atmosfera urmând a fi susținută de trupa Holograf. Pe scenă vor mai urca și tânăra artistă Mira, dar și timişoreanul Dragoş Moldovan. Spectacolul deschiderii târgului va fi deschis de Ansamblul ”Timişul” printr-un program muzical-coregrafic.
Târgul de Crăciun 2019 va avea ca arie de desfăşurare atât Piaţa Victoriei, cât şi Piaţa Libertăţii din Timișoara, însă totul se va petrece într-un decor nou, anunță reprezentanții municipalității.