- Advertisement -
O delegaţie din Coreea de Sud, mai specific din oraşul coreean Gwangju a fost astăzi, marţi – 17 decembrie, în vizită în Timişoara unde s-au întâlnit cu reprezentanţii administraţiei locale. După această întălnire cele două oraşe şi-au dat o promisiune pentru creearea unei legături de încredere şi prietenie, conform primarului Nicolae Robu.
În „Scrisoarea de intenţie pentru cooperare şi prietenie între Municipiul Timişoara, România şi Oraşul Metropolitan Gwangju, Republica Coorea”(cum este numită oficial această scrisoare) sunt prezentate şapte puncte de atins:
- Ambele oraşe vor face schimburi de experienţă în domeniul administrării şi politicii oraşelor prin delegaţii oficiale şi grupuri de lucru;
- Ambele oraşe vor face schimburi de experienţă în domeniul drepturilor omului;
- Ambele oraşe vor încuraja operatorii economici locali să stabilească relaţii bilaterale;
- Ambele oraşe vor sprijini cooperarea între artişti şi institutţii culturale, precum şi participarea acestora la evenimentele organizate în Timişoara şi Gwangju;
- În măsura în care este posibil în mod oficial, ambele oraşe vor sprijini schimburile academice;
- Ambele oraşe vor facilita schimburile de tineri prin instituţiile educaţionale şi culturale ale oraşelor;
- Ambele oraşe vor face eforturi pentru a sprijini schimburile sportive