Nu e nicio glumă! Din contră, o chestiune extrem de serioasă! Chiar căutăm voluntari, cu timp disponibil, care au capacitatea de a sorta, în ordinea priorităților, urgențelor și importanței, corespondența venită pe mailul redacției. Și, evident, să răspundă girocenilor că sesizarea lor a ajuns cu bine, că e în evaluare și că imediat, după o minima verificare, în funcție de probatoriu, urmează să fie luată o decizie. Dacă se merge mai departe sau nu! Practic, un soi de filtru! Cap-limpede! Instanță de tampon sau camera preliminară.
Corespondența nu e deloc puțină! Practic, volumul scrisorilor electronice s-a dublat după fiecare episod, în parte. Semn că foiletonul ”Giroc – La vita e bella” a avut un succes nebun, dovadă și traficul afișat, la liber: uneori zeci de mii, alteori peste o sută de mii de vizualizări. Și urcă constant! Ceea ce ne confirmă, în ciuda tuturor amenințărilor și mesajelor subliminale, că suntem pe drumul cel bun. Și, mai mult decât orice, valul de încurajări și felicitări ne dă puterea de a merge mai departe și de a continua să investigăm jaful din ultimele două decenii de pe raza comunei Giroc.
Apropo de investigații, în cazul nostru doar unele jurnalistice, și pe acest palier căutăm voluntari care să priceapă valoarea documentelor și tuturor probelor, sosite pe adresa de email a voceatimișului.ro, astfel încât să fie capabili să facă și un plan de bătaie care, cu ajutorul profesioniștilor din redacția noastră, să se finalizeze cu un material de presă. Pe bune, acceptăm chiar și pensionari din structurile de forță ale statului român sau pe oricine care are cât de cât experiență și se încadrează pe cerințele postului.
În altă ordine de idei, voceatimișului.ro caută voluntari și din două alte motive, la fel de mari și de late. În primul rând, nu ne permite bugetul site-ului să angajăm personal: e un hobby, nu avem publicitate și nici nu luăm, nu avem înțelegeri cu niciun partid politic, nu avem contracte nici cu instituții publice și nici cu subsidiare. Freelanceri! Și, mai mult decât orice, serviciile de voluntariat sunt și vor fi în folosul/beneficiul girocenilor și chișozenilor. O comunitate de la marginea Timișoarei care trăiește în frică și în teroare, de ani de zile, din cauza unor lipitori, care gravitează în jurul primarului pesedist Ionel Toma.
Un grup care face ce vrea, cum vrea și doar pentru cine merită! O entitate obscură, dincolo de limitele legii, care și-a lăsat amprenta prin toate birourile Primăriei Giroc, în special pe la Urbanism, și pe fiecare metru pătrat de teren, dezvoltat sau intermediat, în detrimentul unei comunități de oameni pașnici, harnici și de bun-simț. Sincer, un adevărat roman de capă și spadă în care unii sunt tratați ca niște regii, iar marea majoritate ca niște cerșetori. Un vis urât, fără nicio logică, din care, se pare, oamenii vor să se trezească. Și (re)acționează!
Fondul muzical
Vestea bună e că, de azi, pe acorduri dulci de chitară rece, pe toată raza administrativă a comunei Giroc, răzbat acordurile celor de la REM. Singura diferență e că din difuzoare nu sună vocea solistului Michael Stipe ci, în sfârșit, a oamenilor legii. Așa că fiecare cu treaba lui! Spre exemplu noi, azi, ne-am propus, înainte de a trece la capitolul următor, în care vom vorbi despre conexiunile politice, interlope, cămătărești și transfrontaliere ale unor ”magnați” de pe raza comunei Giroc, să facem un scurt remember a celor șase episoade care-l au în epicentru pe primarul localității, pesedistul Ionel Toma. Evident, cu mici nuanțe, care au apărut pe parcurs și care au legătură cu personajele și spețele pe care edilul le-a girat. Indiferent sub ce formă!
În primul rând, povestea avocatului Sorinel Gheorghe Golban care, din postura de fiu al consilierului local PSD, Gheorghe Golban, prieten intim și de nădejde al primarului Ionel Toma, a avut onoarea să accepte, în ultimii, contracte în valoare totală de 1,8 mil RON pentru servicii juridice. Și încă mai curge robinetul cu atât mai mult cu cât entitatea administrativă mai are și restanțe de vreo 400.000 RON către fiul consilierului său. Toma, debitor pe caiet pentru avocatul Golban.
Una peste alta, așa cum au demonstrat și auditorii Camerei de Conturi Timiș, contractele în favoarea avocatului Golban, trecute pentru prespălare și prin Consiliul Local Giroc, sunt ilegale. În primul rând pentru că legea interzice, clar, unei unități administrativ teritoriale să facă plăți pentru servicii juridice atâta timp cât, pe organigramă, are angajați juriști. Și Primăria Giroc are, nu unul! Și, nu în ultimul rând, în offside, datorită incompatibilității cel puțin morale, atâta timp cât tatăl prestatorului de servicii juridice este consilier local. Practic, face parte din entitatea care i-a atribuit și legalizat contactul de prestări servicii.
Mai mult, în Primăria Giroc sunt angajate mai multe persoane cu numele de Golban. Toate rude între ele! Vreo 5 la număr! Și, colac peste pupăză, avocatul Sorinel Gheorghe Golban este verișor primar cu fostul procuror DNA Timișoara, Adrian Golban, de vreun an, transferat la Parchetul Militar. Acum, procurorul Golban zice că nu este responsabil pentru afirmațiile și faptele avocatului Golban. Ceea ce, până la un punct, este absolut corect. Practic, până la încheierea unui ”contract de împrumut” de 50.000 euro, care-l are ca și creditor pe avocatul Golban și ca debitor pe o femeie oarecare, clienta de pe stradă a celui dintâi. Pe acest subiect, vom reveni.
Regele urbanismului
Despre Puiu Minda Pascu, de departe cel mai cunoscut dezvoltator și intermediar de pe raza comunei Giroc, nu mai are sens să revenim. Omul chiar poate! Și face numai minuni. Nu în șapte zile ca Dumnezeu, ci chiar în aceeași zi! Semn că are valoare, are intrare și cunoaște metodele de adresare către angajații Primăriei Giroc și, mai presus de orice, ce anume îi face fericiți și mulțumiți. Absolut descurcăreț și cu chei potrivite, lucru confirmat de toți cei care s-au pierdut în birocrația și pe coridoarele Primăriei Giroc. Un geniu care a știut să investească sentimente, în oameni! Unde mai pui că, pe lângă că e prieten intim cu primarul pesedist Ionel Toma, mai e și cumnat cu viceprimarul liberal, Dan Vârtosu.
Pe SC ”Minda & Mimo” SRL, firmă pe care este asociat cu iordanianul Mueen al Shawish, zis ”Mimo”, Pascu a reușit performanța să dezvolte un PUZ cu case înșiruite, pe un ”teren extravilan agricol”, nescos din circuit. Motivul: o regretabilă eroare, la momentul efectuării conversiei, în format electronic a CF de hârtie nr. 4765 Giroc, parcela A541/1/34 a fost înscrisă în CF nr. 407426 Giroc ca fiind teren intravilan, în loc de teren extravilan cum ar fi fost corect”. Noroc curat și chior pentru Minda și Mimo.
Și auditorii au mai descoperit o grozăvie, marca Puiu Minda Pascu. În fapt, un record absolut: o cerere pentru emiterea unui certificat de urbanism (nr. 45848/10.10.2019) și o autorizație de construcție (nr.542/10.10.2019), ambele depuse și eliberate în aceeași zi de Primăria Giroc, în favoarea SC PWA Giroc Construct SRL, pentru ”demolare casă existentă și construire imobil P+2E cu SAD la parter”. Nu a mai contant că imobilul urma să se ridice într-o zonă de protecție istorică, iar cele mai importante avize, cele ale Direcției pentru Cultură Timiș, lipseau cu desăvârșire. Ce a contant, așa cum subliniază și Camera de Conturi Timiș, a fost faptul că firma îi aparține lui Puiu Minda Pascu, regele neîncoronat al urbanismului din Giroc și prietenul intim al primarului Ionel Toma. Pe speță e, deja, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș.
Oricum, de departe, în afara informațiilor care ne-au sosit de la giroceni, pe adresa de email a redacției voceatimișului.ro, cel puțin până acum, povestea ”locuinței unifamiale” cu 12 apartamente, în loc de maxim 2, situată pe strada Corcodușului nr. 3 din Chișoda, e cea mai haioasă. Și flagrantă! Poarta marca înregistrată a SC Pma Imob Giroc SRL, societatea care-l are acționar și administrator pe nimeni altul decât Puiu Minda Pascu. Și sunt multe de genul acesta, dovadă că, acum, girocenii au și explicația exacta cum le apar, peste noapte, blocurile lângă case. Practic, niște hardughii travestite în ”locuințe unifamilale”, în hârtiile Primăriei Giroc. Doar în hârtii, că realitatea din teren e cu totul alta.
Gașca nebună
Nici primarul comunei Giroc, Ionel Toma, nu stă bine în controlul Camerei de Conturi Timiș. Partea proastă pentru edilul de la marginea Timișoarei e că autoritățile au demonstrate, negru pe alb, că a driblat legea, a folosit banii publici și a inventat o poveste de interes obștesc, ca să-și tragă asfalt până în buza PUZ-ului pe care-l la dezvoltat pentru nevoi personale. Ce mai contează că drumul s-a făcut pe o ”zonă verde”, parcelă ruptă dintr-un alt lot public, destinat divertismentului, fără nicio aprobare coerentă?! Doar ca să-i satisfacă nevoile edilului, să-i creeze accesul și, evident, să crească valoarea parcelelor, la tranzacție. Sună mai bine parcelă la asfalt, nu?
În același context al verificărilor la Primăria Giroc, s-a aflat că funcția de arhitect-șef pe comună e liberă de vreo zece ani, deși toată lumea știa că ”boss”-ul e Florin Roman. S-a lămurit și misterul: arhitectul nu ocupă funcția publică prin concurs, ci pe baza unui contract civil cu primăria condusă de Ionel Toma. Trai și viață!
Adevărul e că o parte bună dintre informațiile sosite pe adresa voceatimișului.ro, în mare parte asumate de firme/cetățeni/entități, fac referire la angajații de la Urbanism din cadrul Primăriei Giroc. Practic, la o caracatiță, absolut monstruoasă prin tentacule căreia, fie că vor fie că nu, ”outsiderii” trebuie să treacă. La înaintare sunt băgate, pe de-o parte, două societăți comerciale, iar pe de alta, încă una. De fapt, ”bidoane” gestionate din umbra de responsabilii cu urbanismul de pe raza unității administrative teritoriale de la marginea Timișoarei.
Când te uiti la cifrele de afaceri ale celor 3 societăți de arhitectură și la clienții săi, cât și la banii care intră în societate și mai și încrucișezi cu datele de eliberare ale documentelor publice, pe bune, te iau durerile de cap: la vedere milioane de RON și toți cotizanții sunt dezvoltatori imobiliari pe Giroc. Semnatarii avizelor: angajați ai Primăriei Giroc!
Să vină voluntarii!
Oare cum pot lua legătura cu jurnalistul? Știe cineva? Nu vreau sa ii fac nimic, dimpotrivă.