Turneul Naţional Stradivarius prezintă: In The Mood for Prokofiev cu Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz

- Advertisement -

Turneul Naţional Stradivarius – In the Mood for Prokofiev este dedicat Fundaţiei Hope and Homes for Children România şi luptei împotriva abandonului copiilor. Alexandru Tomescu este ambasadorul fundaţiei din anul 2012, iar misiunea sa este de a desfinta orfelinatele de tip vechi, relocand copiii orfani în sistemele de tip familial.

Concertul ”In the Mood for Prokofiev” se va desfăşura duminică, 25 mai, de la orele 19:00, în sala Capitol Biletele au fost puse în vânzare la Agenția Filarmonicii Banatul, la preţul de 20 de lei (pentru elevi, studenți și pensionari, 10 lei), iar la lojă 30 de lei.

Turneul, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, propune melomanilor timişoreni o selecţie a celor mai rafinate şi îndrăgite lucrări pentru vioară şi pian ale lui Eduard Kunz, cinci melodii op. 35 bis şi două Sonate. Anul acesta, publicul va avea parte de o surpriză auditivă, concertele vor fi deschise în premieră, de piesa tânărului compozitor român, Gabriel Gîţan care este totodată şi câştigătorul concursului lansat în urmă cu câteva luni de către cei doi artişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Concert hip-hop cu Phunk B, la Timisoara

Phunk B revine în Clubul Capcana pentru un concert...

Trupa Rockabil isi lanseaza noul album LIVE, la Timisoara

Trupa Rockabil își lansează noul album, intitulat ”Un cântec...

Teo Milea concertează la Timisoara, in cadrul unui turneu national

Pianistul Teo Milea concertează în România în perioada 24...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Concert tribut Led Zeppelin, la Timisoara, cu sarbii de la Melmac Riders

Vineri, cu începere de la ora 21:00, timișorenii care...