UDMR intră la guvernare. Vezi lista completă de miniștri!

- Advertisement -

E oficial, negocierile între Victor Ponta și Kelemen Hunor s-au încheiat, iar premierul a convenit ca UDMR să primească trei posturi în noul guvern: cel de vicepremier și ministerele Culturii și a Mediului.  Primele două funcții vor fi ocupate, cel mai probabil, de Kelemen Hunor în timp ce la Mediu, deși este incert încă, se speculează că favorit este fostul ministru Attila Korodi.

Potrivit Gândul, noul Guvern ar putea primi votul de investitură marți în parlament după audierea tuturor propunerilor dintre miniștri. Traian Băsescu a anunțat că va analiza posibilitatea atacări noului Guvern la Curtea Constituțională, șeful statului fiind de părere că nu este vorba de o simplă remaniere , ci despre schimbarea programului de guvernare. Președintele vrea ca Victor Ponta să-și depună din nou mandatul iar la Cotroceni să fie convocate consultări pentru desemnarea viitorului candidat la funcția de prim-ministru.

În urma negocierilor pe care le-a avut astăzi premierul, liderii Uniunii Social Democrate urmează să se întâlnească astăzi pentru a anunța oficial rezultatele negocierilor. UDMR a propus o serie de condiții pentru a asigura sprijinul Guvernului Ponta III: cel puțin două ministere, un post de vicepremier și o serie de cereri legate de dreptul minorităților cum ar fi înființarea unei Universități de Medicină și Frmacie la Târgu Mureș în limba maghiară.

Cabinetul Ponta III ar urma să aibă 17 ministere, 4 vicepremieri și 4 miniștri delegați:

Ministerul Culturii-Kelemen Hunor;

Ministerul de Finanțe și Buget (celor două se vor comasa), va fi deținut de Liviu Voinea;

Ministerul Transporturilor va fi ocupat de ministrul delegat Dan Șova;

Ministerul Apărării va fi mai departe responsabilitatea vicepreșendintelui Mircea Dușa;

Ministerul Administrației și Dezvoltării Regionale va fi deținut de Liviu Dragnea, vicepremieru și președinte executiv PSD;

Ministerul Educației, portofoliul va fi deținut de Remus Pricopie;

Ministerul Cercetări-există discuții pentru Mihnea Costoiu deoarece postul a fost revendicat și de PC care ar dori o comasare cu ministerul IMM-urilor;

Ministerul Fondurilor EuropeneEugen Teodorovici va continua în funcție;

Ministerul Mediului a fost cedat către UDMR, Rovana Plumb urmând e elibera fotoliul lui Atilla Korodi;

Ministerul Tineretului și SportuluiNicolae Bănicioiu sau Vasile Cepoi, asta în situația în care nu va fi un reprezentant UDMR;

Ministerul JustițieiPonta la numit pe Robert Cazanciuc;

Ministerul Comunicațiilor-locul lui Dan Nica este posibil să fie luat de Bebe Ionică;

Ministerul Energiei-o certitudine pare a fi vicepreședintele Constantin Niță;

Ministerul Afacerilor Externe va fi condus, mai departe, de Titus Corlățean;

Ministerul Muncii, care este posibil să fie comasat cu Ministerul pentru Dialog Social, va fi condus ori de Liviu Pop ori de Alexandru Cordoș;

Ministerul de Interne este sigur că va fi portofoliul lui Gabriel Oprea, președintele UNPR;

Ministerul Agriculturii va fi păstrat de Daniel Constantin, președintele PC;

sursa foto: stiridecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

Propunerile de numire a noilor ministri , transmise de Viorica Dancila presedintelui Romaniei

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, astăzi, președintelui României,...

Culmea! Premierul Viorica Dancila transmite un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Nationale

Primul ministru al României, Viorica Dăncilă, a transmis un...

Mihaela Triculescu, noul presedinte al ANAF. Ce o recomanda?

Premierul României, Viorica Dăncilă, a semnat astăzi Decizia de...