Ținând cont de faptul că județul Timiș este situat la granița cu Serbia, iar Inspectoratul General al Poliției Române a demarat acțiunea BLOCADA, care vizează tocmai județele aflate la granița României cu statele non-UE, oamenii legii din Timiș au acționat aproape pe tot parcursul nopții pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, verificând cât mai mulți șoferi, în mod deosebit dacă au consumat băuturi alcoolice.
Șoferi ”aburiți”, dar și care au încălcat sub altă formă limitele legale s-au găsit destui, însă spectacolul oferit de un sârb și de prietena sa româncă ar concura o scenă dintr-un film de comedie. Tras pe dreapta de polițiști, șoferul, care nu știa ”o boabă” românește, a încercat să-i convingă pe oamenii legii că a băut, dar vrea să plece acasă, indiferent de litera de lege care spune clar că trebuie să meargă la spital pentru a i se preleva probe biologice. În scenă a intrat și prietena sa, o studentă din Reșița, care era beată criță, iar show-ul a fost total, însă pentru a vedea cum a decurs întreaga scenă, urmăriți înregistrarea de mai jos, în care, la începutul înregistrării, apare o altă femeie atât de bine ”încălzită” încât circula cu o mașină decapotabilă, cu hard-top-ul deschis la o temperatură ce nu depășea 15 grade Celsius, alături de alte trei persoane, printre care și proprietarul mașinii, toți băuți.
[responsive_youtube
Un alt caz constatat de oamenii legii s-a petrecut la intersecția Bulevardului Dâmbovița cu strada Ion Barac, acolo unde o șoferiță căreia îi expirase polița de asigurare RCA a produs un accident rutier, motiv pentru care a rămas pieton.
Șoferii care au consumat prea mult alcool și mai apoi s-au urcat la volan, au rămas fără permisul de conducere pentru 90 de zile, însă polițiștii le atrag atenția asupra faptului că dacă pe parcursul celor 90 de zile nu se prezintă pentru reexaminare, aceștia vor fi pietoni pentru 120 de zile.
[responsive_youtube
Chestia cu „protocolul”,(„va rog sa mergem,dar o sa aveti dosar penal,dar va rog”),la prietenii sarbi iti puneau lanturi la picioare,la croati iti trageau un avertisment in genunchi,la greci te lasau sa pleci,si deschideau foc automat dupa auto !!!Deci…