La doar 3 luni după ce a revenit pe meleaguri bănăţene, Vasile Stoica este pregătit să pornească într-o nouă călătorie în scaunul său rulant manual, acţionat doar prin forţa braţelor.Lugojeanul a pornit pe data de 28 iulie spre cel mai nordic punct al Europei continentale, reuşind să parcurgă 8.300 de km.
După împlinirea a 20 de ani de călătorie pe şosele, în scaun cu rotile, 12 ţări şi aproximativ 12.000 de km străbătuţi, bănăţeanul şi-a stabilit următorul obiectiv, de această dată spre America Centrală şi de Sud.
În ciuda faptului că ultima sa expediţie a fost scurtată involuntar, din pricina fondurilor băneşti şi a unor întâmplări nefericite, de această dată Vasile Stoica se bazează pe donaţiile promise de o bancă.
„Am promisiuni de la o bancă centrală că fiecare din cei 7.000 de angajaţi din ţară vor dona câte un euro, astfel încât să acopăr 7.000 de km din turneu. În următoarele două săptămâni voi fi mai mult la Bucureşti, pentru a promova acţiunea şi a ajuta la strângerea de fonduri.Am speranţe mari pentru această expediţie, mai ales că am parte şi de ajutor. Pentru călătoria precedentă m-am ocupat singur de strângerea de fonduri, şi n-a fost uşor”, a declarat acesta, conform surselor.