“Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei – WHepD”, celebrată pe 28 iulie din 2013, este un eveniment anual la nivel global care focalizează asupra factorilor de risc, prevenţiei şi controlului hepatitelor virale. Campania din 2013 subliniază faptul că hepatita rămâne în mare măsură subestimată ca ameninţare la adresa sănătăţii publice.
Cu această ocazie reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România organizează în data de 28 iulie 2013, între orele 17:00 – 20:00, în locaţiile: Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Str. Mărăşeşti, o amplă acţiune de conştientizare a acestei problematici, sub sloganul “Hepatita e mai aproape decât crezi! Cunoaşte-o! Confrunt-o! Testează-te!
Grupurile ţintă îl reprezintă toate categoriile de populaţie, cu risc mai crescut fiind colectivităţile de elevi şcolari şi preşcolari, tineri infectaţi cu HIV, cei cu relaţii sexuale instabile, consumatorii de droguri injectabile, personal medical care lucrează cu sânge (laboratoare, transfuzii, dializă, stomatologie), pacienţi cu spitalizare îndelungată, persoanele care călătoresc frecvent în ţările cu prevalenţă ridicata de hepatită.
Pe plan naţional obiectivele WHepD ţintesc creşterea conştientizării populaţiei privind igiena stilului de viaţă ca factor major de protecţie împotriva hepatitelor virale, cu atenţie specială pentru educarea tineretului în privinţa practicilor sexuale mai sigure; menţinerea vigilenţei în privinţa acoperirii vaccinale anti-HepB 3 în special în mediul rural şi în comunităţile defavorizate; păstrarea şi sporirea vigilenţei la recoltarea de sânge pentru transfuzii şi manipularea produselor din sânge în mediul spitalicesc, reducerea stigmatizarii asociate cu hepatita cronică virală prin creşterea nivelului de cunoştinţe şi îmbunătăţirea educaţiei în acest domeniu.
Evenimentul este organizat cu sprijinul:
– Primăriei Municipiului Timişoara;
– D-nului Prof. dr. Sporea Ioan – Şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie din Timişoara, Preşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.
Pentru orice altă informative legată de acest eveniment vă stau la dispoziţie.
Persoană de contact: Iuliana Ceauşescu, reprezentant APAH-RO, Timiş-Caraş
Tel. 0740246871, e-mail simonaceausescu@yahoo.com