Şi în acest an, Iulius Mall Timişoara se alătură manifestărilor dedicate Zilei Timişoarei şi îi invită pe clienţi să sărbătorească împreună.
Sâmbătă, 3 august 2013, de la ora 16:30, va începe evenimentul pregătit special cu această ocazie de peste 75 de elevi de la unităţi de învăţământ din judeţul Timiş. Programul cuprinde momente artistice cu muzică uşoară şi populară, susţinute de grupuri vocal-instrumentale, ansambluri folclorice şi solişti, dans modern, precum şi expoziţii de creaţie plastică şi fotografii.
Totodată, organizatorii îi vor premia pe elevii care au participat la concursul de fotografie „România văzută altfel”, precum şi pe câştigătorii competiţiei de creaţie plastică „Imagini timişorene” şi pe cei ai întrecerii sportive „Cupa Timişoara 2013”.
Evenimentul de sâmbătă este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş în colaborare cu Iulius Mall Timişoara.