Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Concerte pentru timişoreni, cu ocazia zilelor Cartierului Cetate

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

La sfârşitul săptămânii, în zilele de 26 şi 27 aprilie, încep „Zilele Cetăţii”, un eveniment care celebrează cartierul istoric central al Timişoarei. Sărbătoarea marchează un eveniment instoric al locului şi anume aşezarea pietrei fundamentale la construcţia Cetăţii. În programul evenimentului de anul acesta, organizat de Consiliul consultativ de cartier Cetate, cu sprijinul Primăriei Timişoara şi al Casei de Cultură, sunt prevăzute mai multe manifestări.

Sâmbătă, începând cu orele 10:00, Bastionul Theresia găzduieşte un concurs de istorie, în cadrul căruia participanţii vor vizita Muzeul Bisericii Romano-Catolice şi Muzeul Catedralei Ortodoxe Mitropolitane. De la orele 19:30, Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii va fi gazda unui concert de muzică sacră la orgă întreţinut de Felician Roşca. Dimineaţa de duminică, începând cu orele 9:00, este destinată celor mici, pe strada Mărăşeşti urmând să se desfăşoare spectacolul Piti. Începând cu orele 12:00, menestrelii de la trupa „Peregrinii” îşi vor „croşeta” muzica de epocă, urmând ca la orele 19:00, manifestările să se mute în parcul Rozelor, unde timişorenii vor putea lua parte la un program artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Timisul”. În acelaşi timp, corul Catedralei Mitropolitane va susţine un concert de muzică corală.

 

sursa foto:fs68.trilulilu.ro/

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore