Și nici n-ar prea avea cum, atâta timp cât aproape două duzini dintre doctori, angajați cu carte de muncă la cea mai mare unitate sanitară din vestul României, au atins cel mult un pacient… pe an! Alte 7 cadre medicale și-au exersat talentul pe câte 2 bolnavi la 12 luni, alți 6 medici au văzut câte 3 oameni pe an, 2 câte 4, 3 câte 5, 1 cu 6, 3 cu 7 și tot atâți medici curanți cu 8 pacienți externați pe an, 2 cu 9, 4 cu 10, 2 cu 11 și un singur medic cu 12 bolnavi externați. Pe an, nu pe lună, ca să fie clar! Evident, în tot acest timp, fie că au prestat munci în folosul angajatorului fie că nu, la 30 de zile, au curs salariile, sporurile și celelalte beneficii. Pentru toți la fel, cum altfel decât, fără discriminare și fără muncă normată!
Fără niciun dubiu, cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara nu este unul singular. Din contră, tot sistemul românesc de sănătate e în aceeași situație delirantă! Adică una în care medici care freacă menta cu grație, până produc mentosane, sunt remunerați la fel ca cei care-și rup spatele la capul bolnavului, zi de zi! Așa că n-ar trebui să mai mire pe niciun manager de spital că sindromul de burnout, care vine la pachet cu o serie de alte boli profesionale, se aplică, după reguli stricte, doar unei anumite categorii de doctori: fraierilor de serviciu! Și, din fericire pentru SCJUT, așa cum rezultă din statistici medicale de dată recentă, azi, instituția sanitară funcționează doar datorită categoriei socio-profesionale de mai sus! Fără niciun dubiu!
Că Spitalul Clinic Județean de Urgentă “Pius Brînzeu”, în primul rând, ar trebui să-i ridice statuie prof. dr. Alin Cumpănaș, șeful Secției de Urologie, nici nu mai intră în discuție. Se vede clar din documente că, în ultimii 3 ani, numărul 1, ca cifră de pacienți externați, a fost mereu unul și același – Alin Cumpănaș! Oricum, la cum arată numerologia în dreptul reputatului medic urolog timișorean (circa 1000 de pacienți externați/an), acesta ar putea lucra foarte bine doar jumătate de an la stat și restul să îl folosească pentru odihnă și familie! Nu de alta, dar între prof. Cumpănaș și următorul clasat, în analiza făcută de SCJUT, e o distanță de circa 500 de pacienți… lumină!
Și la fel ar trebui să procedeze SCJUT, măcar cu o poză la gazeta de perete, și cu medicii Andreea Rață, Marius Craina, Mircea Munteanu, Mihaela Simu, Ciprian Duță, Cosmin Daminescu, Viviana Ivan, Dan Roșu, Georgel Țăranu, Bogdan Timar, Amadeus Dobrescu, Isaic Alexandru, Cristian Tarța, Olivera Iordache, Adriana Găină, Dan Brebu, Simona Popescu, Sorin Barac, Mircea Selaru, Alexandra Sima și, nu în ultimul rând, Horia Pleș. Tocmai pentru că statisticile și calcule de rentabilitate, adică prestațiile medicale versus salariul lunar, sunt extrem de clare și pertinente – toți cei enumerați mai sus, la fel ca și prof. Alin Cumăpănaș, țin cel mai mare spital din vestul României pe linia de plutire și cu plata utilităților și furnizorilor la zi!
Evident că pe lângă toți acești doctori, chiar dacă există diferențe între plutoane, e loc de laudă, fără niciun dubiu, și pentru coloana vertebrală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, formată din zeci de medici specialiști și primari, mulți dintre ei aflați la început de carieră: Bogdan Secășan, Andrei Păunescu, Mădălina Timircan, Corina Pienar, Cristina Șerbescu, Iulia Grosu, Cătălin Dumitru, George Nodiți, Ioana Bortea, Ioniță Nicoleta etc. Toți, cu zeci de pacienți exernați pe lună! Ceea ce înseamnă că, în rândul premianților, indiferent de pluton, nu este vorba despre vreo coincidență stranie, ci despre multă muncă și seriozitate. Și, nu în ultimul rând, respectarea programului de lucru de la stat. Nu de la privat!
Reversul monedei
Acum, ca să priceapă toată lumea, pentru orice unitate spitalicească din România, așa cum e și SCJUT, numărul pacienților externați… înseamnă bani! Mulți bani! Dar ca să-i atragi de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin deconturi medicale, angajații instituțiilor sanitare trebuie să și muncească, dacă tot își iau lefurile la zi. Mai exact să consulte, să trateze și să externeze pacienți! Ceea ce, în limbaj specific, are denumirea de servicii de sănătate care, ulterior, sunt decontate spitalului de către stat, prin CJAS Timiș, așa cum e și în cazul SCJUT! Și, așa cum rezultă din documente, cea mai mare unitate sanitară din vestul României are în jur de circa 400 de medici curanți. Tot din sinteza instituțională rezultă că 2 din 10 doctori angajați nu-și justifică salariul! Mai exact, nu au activitate, nu au pacienți și nu decontează servicii medicale în beneficiul angajatorului!
Cert e că cei care trag clapa SCJUT nu sunt puțini – circa 80 de medici, dacă e să ne luăm după sinteza și cifrele din analiza unității sanitare. Și cutuma spune că, în sistemul sanitar, un angajat devine rentabil dacă are minim 8-10 externări pe lună, în funcție de procedură și complexitate. Nu pe an! Acum, e foarte simplu de făcut un calcul matematic: de înmulțit un număr de 80 de non-prestatori cu un salariu lunar mediu de 10.000 RON, după care, din nou, sporit cu 12 luni, atâtea câte sunt într-un an calendaristic. Dimensiunea dezastrului este evidentă! Aproape 2 milioane de euro pe an pierde Spitalul Județean Timișoara prin plata unor salarii, nedublate de un cuantum fix de pacienți externați care să acopere măcar nivelul veniturilor celor circa 80 de… producători de mentosane! Asta doar la stat, că la privat sunt… medici curanți! Și, acolo, nu ard oxigenul degeaba!
Că lucrurile acestea se întâmplă la nivelul fiecărei unități sanitare, asta e cert! Și cel mai bine se vede dezastrul, în care se scaldă spitalele din Timișoara, dintr-o altă analiză. Una care nu face decât să confirme că angajații neproductivi, indiferent cât ar trage alții la căruță, duc instituțiile sanitare în pragul falimentului. Și, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, în primul trimestru al anului 2023, unitățile sanitare din județul Timiș nu au cheltuit din bugetul CJAS suma de peste 31 milioane RON. Adică, peste 6 milioane de euro, deși bugetați către instituțiile medicale, au rămas necheltuiți pentru că, așa cum rezultă din documente, în spitale…nu s-a muncit și nu s-a decontat! Sau s-a muncit prost! Asta, în unitățile sanitare de stat, nu la cele private, că acolo totul merge strună… cu aceiași angajați ca la stat, evident!
Și, în top, cu bani ratați pe primul trimestru 2023, este Spitalul Județean Timișoara cu suma de peste 10,7 milioane RON, urmat îndeaproape de Spitalul Municipal ”Clinicile Noi” cu un deficit de absorbție de 9,8 milioane RON, Spitalul de Copii și Institutul de Boli Cardiovasculare cu aceiași șansă unică ratată – 6,4 milioane RON. Singura unitate sanitară care a fost pe fază și a mâncat tot din farfuria Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, cheltuind pentru pacienți toți cei 8 milioane de RON alocați, a fost Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” Timișoara. Cifrele sunt extrem de importante, în special pentru pacienții care calcă pragul unităților sanitare de stat și se izbesc de celebra placă: nu avem, nu funcționează, s-au terminat fondurile!
Reset din temelie
Fără nicio exagerare, cel puțin în cazul Spitalului Județean Timișoara, dacă personalul medical, care are probleme de adaptare la sistem și nu poate mai mult de 2-3 pacienți pe lună – că de cei care duc maxim un bolnav pe an, nici n-are sens să mai discutăm – ar fi concediați, mai mult ca sigur, nimeni nu le va simți lipsa! Oricum, funcționează ca asistații sociali! Doar că în situații de genul acesta, din pricina legislației (ne)muncii, dincolo de latura socială a textului normativ, este extrem de complicat ca o unitate sanitară de stat să pună pe liber angajați care au ocupat posturile prin concurs! În sănătate, dacă ai intrat pe rețea, e pe viață! Așa că orice manager, care ar vrea să facă o mișcare de genul, pe lângă că-și pune toate pilele în cap, își atrage numai dușmănii.
Unde mai pui că o serie întreagă de secții clinice, și asta nu numai la SCJUT, funcționează bine doar pe hârtie și în indicii raportați de către mai marii stabilimentelor! Una e pe celuloză și alta e în realitate! Că orice organ al statului, cu atribuții de control, dacă dă buzna pe oricare secție spitalicească și începe să numere bolnavii din paturi, îi dă mult cu minus față traficul raportărilor zilnice! Mai contează că unii și-au făcut un obicei, de ani de zile, de a transfera CNP-urile bolnavilor, care trec prin ambulatoriile de specialitate pe la vreun control, direct pe secții, ca internări de lungă durată, evident, fără știința pacientului? Sau că mai și decontează materiale sanitare pe toți acești pacienți fictivi, racolați pe CNP-urile din ambulatoriile de specialitate? Deloc!
Așa că marota cu subfinanțarea sistemului public de sănătate, nu e decât o poveste frumoasă, având în vedere situația complicată în care se află întreg sistemul medical românesc! Păi cum să spui că nu ai bani, când îi ai, dar, de fapt, nu știi să-i aduci în ograda proprie? Bine, ai putea să-i iei de pe masa CNAS, dar trebuie să ai și cu cine. Adică medici care să muncească, nu care să se comporte ca niște asistați sociali dar pe care nici nu poți să-i dai afară, că e complicat. Partea și mai mișto e că, cu unii de genul acesta în cârcă, care nu produc nimic ci doar consumă resurse, nici nu poți angaja alții că, evident, organigrama e plină. Dacă vrei să schimbi tactica, să mărești număr de paturi, care vine la pachet cu personal angajat, trebuie să ai și posturile bugetate. Dar n-ai bani!
Și, până la urmă, toți se prind că hârtia suportă orice și că sistemul sanitar românesc e cea mai bună vacă de muls! E de râs, dar asta o știu cel mai bine toți cei care lucrează în privat! Că transferul de pacienți și materie primă se face doar într-o singură direcție. De la stat către privat. Niciodată invers!
