Traducătorul Alexandru Şahighian invită timişorenii la un mic dejun literar

- Advertisement -

Dimineaţa de sâmbătă, 22 februarie, cafeneaua Klapka invită publicul la o „degustare” literară, începând cu orele 10:30, într-un ambient relaxat şi confortabil, alături de o ceaşcă de cafea.  Acest „mic dejun literar”, unde oaspetele nostru va fi traducătorul Alexandru Al. Şahighian, se va desfăşura în limba română.
Conceptul de „mic dejun literar” este adesea întâlnit în Germania, unde publicul are ocazia de a asculta lecturi sau prelegeri, preucm şi de a discuta degajat temele prezentate. De data aceasta, Alexandru Al. Şahighian va vorbi despre literatura contemporană din spaţiul german care a fost tradusă în limba română, printre care literatură pentru copii şi tineri, dar şi despre problematica traducerii ca o „punte între două culturi”, în contextul în care literatura de limbă germană a fost foarte mediatizată la Bookfest 2013.
Alexandru Al. Şahighian, născut în 1950 la Bucureşti şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Secţia traducători. Este un mare iubitor, deopotrivă al limbii germane, cât şi al limbii române. A fost redactor al revistelor Secolul 20 (1977–1994) şi Lettre Internaţionale (1994–2009), iar din 2003 este secretar literar la Teatrul Evreiesc de Stat.  „Traducătorul este un mijlocitor care adeseori se mişcă pe muchie de cuţit – între fidelitatea datorată autorului, şi libertatea datorată limbii. Echilibrul e precar, măsura e totul: prea multă fidelitate strică, la fel ca şi prea multă libertate. Când înclină prea puternic spre libertate, traducătorul să nu uite că e un slujitor. Iar când, dimpotrivă, îi face temenele autorului prea din cale afară, să nu uite că nu e robul lui. Oricum ar fi, traducătorul ar face bine să nu uite că în general satisfacţiile sunt mici, dacă prin satisfacţie el înţelege recunoaşterea muncii sale de către ceilalţi.” vorbeşte acesta într-un interviu, despre activitatea sa.
Printre traducerile sale se numără opere de Fr. Nietzsche, Karl Jaspers, Marcel Reich-Ranicki şi Herta Müller („Leagănul respiraţiei” ş.a.) dar şi cartea pentru copii „Sâmbăta când vine Sambo” de Paul Maar, foarte apreciată în Germania. La Gala Premiilor Observator Cultural 2013 i s-a acordat Diploma de excelență pentru Traducere. Ultima sa traducere, „Cuvintele fraţilor Grimm” de Günter Grass, un alt laureat al Premiului Nobel, a apărut în decembrie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Casa Artelor lansează apel de proiecte pentru anul 2020, la Timisoara

Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Timiș pregătește programul evenimentelor...

“Alta zi cu soare”, spectacol de teatru inspirat dintr-o poveste din Banat, la Casa Artelor

Experiențele de viață ale altora ne sunt adeseori sursă...

Showcase Dokstation la Linked Culture 2019 – filme despre eroi punk si vedete pop

Mai sunt câteva zile până la Linked Culture 2019,...

”World Art Day” – Ziua artelor vizuale în lume, sărbătorită la Casa Artelor

Miercuri, 15 aprilie 2015, cu începere de la ora...

Peregrinii cântă în ”memoria” Timișoarei otomane. Când are loc spectacolul

”Onorăm trecutul orașului nostru în cadrul culturii unui mare...