În maximum o săptămână vin TRAMVAIELE reabilitate! De ce nu vom putea circula cu ele din prima zi

- Advertisement -

A trecut aproape un an de zile de la momentul în care Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT), a trimis la Arad, respectiv Pașcani, cele două tramvaie care au intrat în procesul de reabilitare. Primarul Timișoarei a anunțat că Astra Vagoane Călători Arad și Electroputere VFU Paşcani au termen până duminică, 28 iunie 2015, să trimită cele două mijloace de transport în comun înapoi la Timișoara, gata de pus pe șine.

După mai multe termene înaintate de primarul Nicolae Robu, dar nerespectate de cele două uzine, edilul capitalei Banatului a anunțat că amâdouă garnituri modernizate vin în cursul acestei luni. ”Mi s-au adus garanții că vin luna asta amândouă. Nu e stabilită ziua, dar mi s-au adus garanții că vin în această luna. Sunt în fazele finale de montare a ultimelor lucruri pe ele. Mi s-au adus garanții că până pe 28, când expiră termenul, vor veni. Ele vor fi testate mai întâi, fiind gata omologate de către AFER, dar așa sunt legile în domeniu, omologarea se dă cu titlu provizoriu pentru un an. După un an de exploatare, se intră în procedura de omologare definitivă”, a declarat Robu.

Edilul-șef de pe Bega a precizat, însă, că acestea nu vor putea fi utilizate de timișorenii ”de rând” încă din prima zi, menționând că tramvaiele reabilitare vor fi ”inaugurate” cu mare fast. ”După ce vor fi aduse, se impune o testare a lor pe liniile din Timișoara. Dacă va fi cazul se vor face mici ajustări. Timișorenii le vor vedea, vom face un eveniment, pentru că eu zic că este un eveniment”, a explicat primarul. Robu a detaliat apoi care este ”circuitul” tramvaielor reabilitate, imediat după ce sosesc la timișoara. ”Vor face o trecere pe liniile Timișoarei, cu monitorizare din partea specialiștilor, și după aceea vor intra în circulație. Mai întâi vor circula goale pentru testare, vor face un circuit. A două zi după testare vor circula și timișorenii”, a conchis Robu.

Liberalul din fruntea Primăriei Timișoara a mai spus că anul acesta vor pleca alte două tramvaie pentru modernizare ”Într-o prima fază vom trimite cel puțin două. Va fi sută la sută un timp mult mai scurt necesar, pentru că sunt dificultăți inerente unui început de fabricație. Sunt o mulțime de componente care intră pe fiecare tramvai, iar acestea sunt livrate de diferiți furnizori. Neavând contract cu ei, până când găsești o sursă convenabilă, trebuie să porți negocieri, să fii planificat de către acei furnizori la recepția produsului, nu vine nimeni să-ți ofere de pe stoc”, a mai spus întâiul gospodar al Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie