Autobuz al RATT, vandalizat de doi tineri, la Timișoara FOTO

- Advertisement -

În ultima perioadă, Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) s-a confruntat cu mai multe cazuri în care unii călători au vandalizat mijloacele de transport în comun, atât în interior, cât şi în exterior precum și stațiile destinate transportului în comun. ”De cele mai multe ori, persoanele la care facem referire vandalizează scaunele din mijloacele de transport în comun sau validatoarele”, transmit reprezentanții Regiei.

Ultimul caz de vandalizare s-a petrecut joi, 6 august 2015, în jurul orei 22:30, când doi tineri au aruncat cu pietre spre un autobuz care circula pe linia Expres 7. Acţiunea celor doi tineri s-a soldat cu spargerea a două geamuri laterale. În momentul vandalizării, autobuzul se afla în staţia Păcii, sensul spre Abator, iar șoferul autobuzului a raportat imediat incidentul la Dispeceratul Central din cadrul R.A.T.T. şi Poliţiei Municipale.

”Îi rugăm pe această cale pe călătorii care sunt martorii acţiunilor de vandalizare să sesizeze Dispecereatul RATT la numărul de telefon 0356.803.716, Poliţia Locală Timişoara sau Poliţia Municipiului Timişoara, în vederea identificării celor care se dedau la astfel de acţiuni care pot periclita inclusiv siguranţa şoferilor, vatmanilor şi călătorilor”, anunță purtătorul de cuvânt al companiei locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Goia scoate pensionarii în stradă, dar nu bea decât apă minerală cu coloizi de aur și argint!

Cine nu a auzit despre Societatea Metropolitană de Transport...

Carani, Sanandrei si Covaci, legate de Timisoara prin doua linii metropolitane STPT

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că începând...

Linii de autobuz si troleibuz deviate, duminica, in Timisoara

Ultima zi a săptămânii aduce unele modificări în traseele...

Sofer de autobuz STPT, BATUT de TIGANI, la Timisoara

Șoferul unui autobuz care circula pe linia Expres 8...