Autocarele pentru turişti pot opri în trei staţii speciale. Ce amenzi riscă şoferii care le blochează accesul

- Advertisement -

Autocarele care transportă turişti în Timişoara pot opri în trei locaţii din centrul oraşului. Asta după ce, în baza unui HCL, acestora le era interzis să oprească fie şi pentru debarcarea pasagerilor. Mai mulţi operatori de transport şi ghizi turistici s-au plâns de această problemă, iar autorităţile locale au luat măsuri. Atenţie, însă, şoferii care blochează accesul autocarelor în cele trei staţii, riscă amenzi usturătoare.

„Ca urmare a desemnării orașului Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021, reprezentanții Municipalității caută soluții pentru facilitarea accesului turiștilor în Municipiu, motiv pentru care au fost amenajate locuri de staționare pentru autocarele cu turiști în trei zone, mai exact lângă Parcul Central, pe Bd. I.C. Brătianu și la Punctele Cardinale. Locațiile respective sunt prevăzute cu indicatoare și marcaje, astfel încât ceilalți participanți la trafic să cunoască destinația acestora. Din acest motiv, Poliția Locală Timișoara face apel la conducătorii auto să înțeleagă și să nu oprească sau să staționeze în zonele prevăzute cu astfel de indicatoare, deoarece în caz contrar riscă sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, între 290 lei și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare. În același context, polițiștii locali atenționează că sunt în atenție în continuare și locurile special destinate parcării persoanelor cu dizabilități, marcate și semnalizate corespunzător, fiind aplicate, numai de la începutul acestei luni, pe această linie, un număr de 213 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat semnificația indicatoarelor amplasate în locațiile destinate persoanelor cu handicap”,a atenţionat Poliţia Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Şoferii care parchează în zonele rezidențiale şi nu au abonament, scapă de amenzi până în 22 aprilie!

Veşti bune pentru şoferii timişoreni! Serviciul Public pentru Administrarea...

Parcare noua, ”amenajata modern” in zona in care locuieste primarul Timisoarei

Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a anunțat că un...

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Nesimtirea se plateste, dar se inmulteste la Timisoara! Din pacate…

Direcția Poliția Locală Timișoara a anunțat că peste 2.000...

Cu ce amenzi s-au ales zeci de soferi din Timisoara care au parcat pe piste de biciclete

Străzile pietonale și pistele de biciclete sunt parcări de...