Timișorenii s-au obișnuit deja cu tot felul de clădiri aflate în diferite forme de degradare, însă imobilul situat în zona Pieței Traian, pe strada Ion Mihalache (la intersecția cu strada Constantin Petrescu), la numărul 5, le întrece pe toate. Chiar dacă este vorba despre un monument istoric și ar trebui protejat de proprietar, acesta, o societate comercială, nu a luat nicio măsură impusă de autorități. Partea proastă a situației este că firma, SC Traiano Progect SRL, se află în procedura de lichidare, iar polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, dar și cei de la Protecția Mediului au dat sancțiuni peste sancțiuni proprietarului întrucât clădirea s-a ”descompus” deja de mai multe ori constituind un real pericol pentru trecători și nesalubrizat, reprezentând un focar de infecție.
Din fericire, în timpul ”episodului” de descompunere a imobilului de pe strada Ion Mihalache, incident desfășurat sâmbătă, 18 aprilie 2015, la orele pânzului, Pompierii au sosit la fața locului la scurt timp după solicitarea locuitorilor din zonă, care sunt terorizați de gândul că această clădire le poate afecta propriile case, în cazul în care și pereții exteriori încep să cadă. Tot din fericire, niciun pieton nu a trecut pe acolo în momentul prăbușirii a ceea ce a mai rămas în interiorul monumentului istoric, și niciun tramvai nu se afla în apropiere.
”Referitor la degradarea şi distrugerea imobilului se află în lucru un dosar penal soluţionat şi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, Serviciul de Investigare a Fraudelor”, anunța, în luna septembrie a anului trecut, Poliția Locală din Timișoara, instituție care susține că urmărește dacă proprietarul va îndeplini măsurile dispuse de salubrizare și punere în siguranța a zonei, asta după ce a aplicat amenzi repetate care totalizează peste 10.000 de lei.
Deși clădirea amintită poate deveni ”criminală”, putând lua viața trecătorilor în cazul în care continuă să se ”reverse” pe stradă, la mai bine de 45 de minute de la momentul în care pompierii au anunțat Poliția Locală, niciun echipaj al acesteia nu și-a făcut apariția în zonă.
Vezi mai jos reacția oamenilor care locuiesc în imobilele din zona în care se află monumentul istoric descompus și ce măsuri spun aceștia, la unison, că trebuie luate de autoritățile locale, de la care, cu toții așteptăm o reacție pe măsură…
[responsive_youtube