In timp ce, în România, numărul cadrelor medicale, infectate cu Covid-19, creste de la o zi la alta, la Spitalul Județean Timișoara e o veselie totala: toată lumea se acoperă cu hârtii și hârtiuțe, se înființează comisii și comitete de gestionare a crizei, se fac scenarii de lucru dintre cele mai bizare și ilogice, se trag poze, la foc continuu, cu depozitele pline de echipamente de protecție pentru cadrele medicale și se postează “munții de cutii” pe rețelele de socializare. Mai mult, se fac și donații, ca sa arătam tuturor ca treaba merge bine! Într-un cuvânt, bunăstare, management competent și prevăzător.
Astăzi, când scriem aceste rânduri, în Spitalul Județean Timișoara, nu exista niciun caz confirmat de Covid-19. Explicația e simpla: nu exista, pentru ca oamenii NU sunt testați, la scara larga, nu ca virusul, nu ar circula, în voie! Așadar, când nu testezi cadrele medicale și nici pacienții, care iți intra în spital, zi de zi, și te rezumi doar la “testul epidemiologic”, care nu este altceva decât “o declarație pe propria răspundere”, rezultatul nu poate fi decât unul singur: 0 infecții cu Covid-19, în cel mai mare spital din vestul României. Un lucru îmbucurător, nu-i așa? Îmbucurător, poate, doar pana la un punct, pentru ca cadrele medicale – cel puțin cele care au curajul sa vorbească în public – sunt mai mult decât îngrijorate. De fapt, marea majoritare a personalului medical din SCJUT este îngrijorat, timorat, surmenat și epuizat tocmai din cauza lipsei echipamentelor de protecție adecvate. Oboseala și stres pe baza nervoasa, tocmai din cauza lipsei totale de testare, pe scara larga, a medicilor și pacienților care intra zilnic pe porțile unității sanitare. Vorbim, totuși, despre circa 3500 de angajați, la care se mai adaugă mii de pacienți internați. Medici care, zi de zi, circula între etaje, pe strada, in diverse medii, stau în grupuri la raportul de garda, își fac cumpărături, trăiesc în medii sociale și unități locative comune. La care se mai adaugă și un număr de pacienți fluctuant, internați sau externați! Adică un du-te vino, care, fără nicio logica, funcționează pe…cuvântul de onoare, pe o declarație pe propria răspundere, pompos intitulată “test epidemiologic”!
Cartea cu povesti
De la izbucnirea pandemiei și chiar și înainte de a fi declarată oficial epidemia cu Covid-19, personalul medical a acuzat faptul ca nu exista echipamente adecvate de protecție, care sa țină cadrele sanitare departe de coronavirus. De fapt, nu existau nici măcar echipamente uzuale. Și medicii aveau dreptate și au și acum! Nu e normal sa fie expuși, în prima linie, fără armele din dotare, fără gloanțe etc. Carne de tun, cu alte cuvinte! Ceea ce este cu adevărat foarte trist este ca o mare parte dintre fundațiile medicale timișorene, cu excepția celei de la spitalul “Victor Babeș” Timișoara, au ieșit public și au inițiat campanii de donații, nu pentru echipamente de protecție sau materiale sanitare, care sa țină cadrele medicale în siguranța, ci aparatura! Deși se știa și se știe bine ca personalul sanitar este în bătaia vântului, neprotejat sau dotat cu echipamente, total improprii! Nu zice nimeni ca aparatura nu este importantă, dar credem ca viața cadrelor medicale valorează mult mai mult decât niște circuite electronice! Revenind la Spitalul Județean Timișoara, dacă cineva are răbdarea sa vadă și sa urmărească declarațiile managerului Raul Pătrașcu, cu siguranța, ar ajunge la concluzia ca tânărul geniu al sistemului public de sănătate, a prevazut, atât epidemia cât și pandemia mondiala, chiar înainte de a izbucni și în China! Nu e nicio exagerare! Omul a făcut stocuri de măști, mănuși și echipamente de protecție, mai apoi le-a fotografiat și le-a urcat pe contul personal de Facebook, doar ca sa se laude, cât e el de clarvăzător și de precaut, dar fără sa-l întrebe nimeni sau sa-i fi cerut cineva sa facă proba veridicității.
Povesti nemuritoare
Nu i-a cerut nimeni, dar managerul Raul Pătrașcu a inventat “dușmanul de clasa imaginar” din discursul public: “Având în vedere multitudinea de știri false…cu scopul vădit de a stârni panica, am decis sa fac o serie de informări, atât pentru cetățeni cât și pentru personalul medical din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Dintre toate măsurile pe care le-am dispus în ultimele luni (și nu doar în ultimele săptămâni!), cea mai importantă e cea referitoare la materialele de protecție, atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical. Așa cum se vede în poza, magazia spitalului e plina…”. Ulterior, mai vine cu o declarație publica, în care întărește belșugul din șpaitul SCJUT, arătând ca este pregătit sa facă donații de echipamente și către alte spitale, lăsând sa se înțeleagă, ca-n fabula “Greierele și furnica”, ca el este cumpătat, strângător, harnic și prevăzător “la vreme de iarna grea”. Dovada cea mai buna la baladele acestea, stau declarațiile personalului medical din SCJUT: doar doua măști pe zi și acelea pe semnătura! Măști chirurgicale, evident! Nicidecum din cele cu filtre de carbon, tip ffp3, speciale pentru protecția împotriva virusurilor. Ca sa înțeleagă toată lumea: personalul medical primește DOAR măști chirurgicale care sunt menite sa protejeze DOAR pacientul, în timpul operațiilor! Și doar doua bucăți, pe semnătura, pe zi! In rest, măștile chirurgicale, acelea pe care le poarta toată lumea pe strada, nu protejează, nici măcar un minut, împotriva coronavirusului! Nici măcar împotriva prafului! Unde mai pui ca medicii din SCJUT spun ca, pana și echipamentele de protecție, chipurile, împotriva virusului, sunt de foarte proasta calitate, nu au niciun efect și sunt și incomplete. Lipsesc băști, botoșei etc! Lipsesc medicamente și dezinfectați! Circuitele medicale sunt prost gândite! Carantina e doar pe hârtie! Personalul medical e în plin risc! Și cu 10 lei se intra oriunde, indiferent de carantina și declarații pompoase! Singurul care e vesel și optimist este managerul SCJUT, Raul Pătrașcu.
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=p7HuYovj0fA&feature=youtu.be]
Joc de glezne
In plină stare de urgentă, și SCJUT a gândit un plan pentru a izola bolnavii cu coronavirus. Momentan, “planul roșu” e aprobat doar pe hârtie. Ca sa intre în funcțiune, se așteaptă doar primul caz confirmat de Covid-19 pe coridoarele celui mai mare spital din vestul României. Deși planul, în faza asta, e doar pe hârtie, cu mici pregătiri pe ici pe colo, hârtia a reușit sa stârnească numeroase controverse în rândul cadrelor medicale. De fapt, teama, frustrare și neputința. Din nou, singurul care a rămas vesel a fost același Raul Pătrașcu! Și nici nu ar fi avut alte motive, ca doar și-a salvat, în extremis, fratele sau unchiul (depinde din ce unghi privești problema), prof Jenel Pătrașcu, de la un un binemeritat “șomaj tehnic”. Schema de lucru, gândită de Consiliul de Administrație al SCJUT și doar semnată de managerul Raul Pătrașcu, a fost simpla. Inițial, “planul roșu” a prevazut ca, în situație de criza, SCJUT sa facă o secție de coronavirus, sigilând și izolând de restul lumii, întreaga clădire a Ortopediei. O idee buna, de altfel, atâta timp cât clădirea este aproape independenta de SCJUT, fiind legată doar printr-un tunel suspendat de imobilul principal. Ulterior, s-a revenit, asupra deciziei, managementul, familia și prietenii luând decizia, năucitoare, de a închide doar etajul 1 de la Ortopedie, lăsând parterul clădirii funcțional, în regim de zi. Asta în condițiile în care întreaga clădire are tavanele casetate, iar circuitul și fluxul de aer este unul și același! Ca și când, într-o casa cu etaj, bolnavii cu coronavirus ar locui la primul nivel, iar cei sănătoși la parter, aceștia din urma fiind convinși ca…sunt izolați și nu se pot îmbolnăvi. Sau ca într-un avion, bolnavii de Covid-19 pe rândurile din spate, iar cei sănătoși în față! Noaptea mintii! Evident, mișcarea de ultim moment are și o explicație logica: la parter funcționează una dintre cele doua secții de ortopedie a SCJUT, condusă de prof Jenel Pătrașcu, legal fratele managerului SCJUT, Raul Pătrașcu. Pe linie de sânge, doar unchi! Așadar, o schema de familie, despre care reprezentanții Ministerului Sănătății în CA al Spitalului Județean nu contenesc sa se laude, la cei care au nervi sa-i asculte, chipurile, cum vor reuși sa-i evacueze din birou pe unii, care-i încurcă, punându-i la picioarele altora! Da, un al doilea motiv, în afara de cel familial, în plină pandemie!
Natura moartă
Fără niciun dubiu, acest gen de gândire, se practica doar pe vremea lui Stalin când, chipurile, din patriotism, doi soldați erau trimiși la lupta cu o singura arma. Când primul cădea la datorie, cel de-al doilea prelua arma! Așa e și în lupta cu coronavirusul, doar ca în acest caz, nu se preiau… măștile chirurgicale! E foarte simplu sa citești și sa ajungi la concluzie ca măștile chirurgicale, distribuite câte două și doar pe semnătura, nu au nicio treaba cu virușii! Măștile nu sunt etanșe și nu izolează complet gura, mai ales dacă nu sunt purtate corespunzător. Designul lor este unidirecțional, pentru a proteja pacientul de lichidele celui care poartă masca, nu și invers. Toti chirurgii știu ca masca, în timpul operației, este menită sa protejeze doar plaga pacientului de o potențială contaminare din partea medicului. Contrar a ceea ce se crede, masca chirurgicala nu protejează purtătorul! Unde mai pui ca, majoritatea măștilor nu au un standard de protecție, iar calitatea lor variază mult de la producător la producător?! Coronavirus, ca și virusul gripal, are o dimensiune de circa 0.1 microni. Respiratoarele filtrează particule mai mari de 0.3 microni, garantat. Asa spun studiile clinice! Fără doar și poate, în astfel de momente critice, în orice societate coerenta și înțeleapta, oamenii nu au nevoie de panică, ci de calm, conlucrare și înțelepciune. Și, nu în ultimul rând, de discernământ și decizii bune, corecte și logice!