Motivarea insuflată de Dan Alexa odată cu instalarea pe banca tehnică nu a fost suficientă pentru ca Poli Timişoara să obţină un rezultat bun luni seara în partida pe care bănăţenii au disputat-o în compania formaţiei condusă de pe margine de Liviu Ciubotariu.
Partida a început bine, dar pentru vasluieni, Ortiz şi Muşat nu au reuşit să deschidă scorul, primul în minutul 4 iar cel de-al doilea opt minute mai târziu. Ovidiu Petre trage de la distanţă, în minutul 14, dar balonul ocoleşte spaţiul porţii, iar moldovenii deschid scorul prin Celeban după alte două minute. Acesta preia o minge centrată de la corner, face o întoarcere pe loc şi trage sec pe sub Nuno Claro. În minutul 20, Trandu trage de la 30 de metri, dar Cerniauskas este la post. Cea mai impostantă ocazie a bănăţenilor vine în minutul 28, când Bărbuţ trage cu stângul în butul din drapta portarului vasluian. Două minute mai târziu, vasluienii au şansa departajării, însă Ortiz trimite cu capul puţin pe lângă bara lui Nuno Claro. După alte patru minute timişorenii mai ratează o ocazie importantă. Şutul lui Trandu, blocat de un fundaş al oaspeţilor, după care bomba lui Boldea, la firul ierbii, este respinsă de Cerniauskas în corner. Minitul 36 aduce o nouă ocazie de partea timişorenilor, dar din păcate la propria poartă, Mera fiind foarte aproape de un autogol, însă „îngerul păzitor” Nuno Claro scoate în corner, iar repriza întâi se încheia cu 0-1 pe tabela de marcaj.
Mitanul secund debuta furtunos pentru bănăţeni. După o centrare de la colţul terenului, Mera trimite cu capul puţin pe lângă poarta vasluienilor, iar Ovidiu Petre, dacă era cu un pas mai în faţă, putea prelua şi înscrie însă norocul nu le mai surâde bănăţenilor de ceva vreme. Faza se întâmpla în minutul 47, iar după alte câteva ocazii de partea galben-verzilor, Mansour trece şi el pe lângă deschiderea scorului, dar şutul cu piciorul stâng este reţinut de Cerniauskas de sub transversală. Cei 700 de spectatori câţi au luat loc în tribunele arenei Dan Păltinişanu au fost dezamăgii din nou în minutul 72, când moldovenii îşi dublau avantajul. Şeroni greşeşte o pasă banală, mingea ajunge la Temwanjera, după care trece de la Antal la Viveiros care duce scorul la 2-0. În minutul 80 Nanu forţează obţinerea unei lovituri de pedeapsă, însă centralul Radu Petrescu nu îi dă dreptate timişoreanului. Două minute mai târziu Mansour vede un galben pentru un fault din spate, iar până la finalul meciului singura fază importantă era cel de-al doilea cartonaş gaben arătat lui Mansour şi implicit eliminarea acestuia în ultimul minute de joc.
Poli Timişoara: Nuno Claro, Mera (min.81 – Belu), Petrovic, Şeroni, Morariju, Bărbuţ, Petre, Hasani (min.35 – Mansour), Trandu, Boldea, Szekely (min.74 – Nanu). Antrenor: Dan Alexa.
FC Vaslui: Cerniauskas, Ortiz, Balaur, Celeban, Muşat, Cuero (min.52 – Gilmerson), Razzotti, Madson, Viveiros (min.84 – Enescu), Antal (min.88 – Buziuc), Temwanjera. Antrenor: Liviu Ciobotariu.