Deputatul Simonis, împotriva vaccinării obligatorii. Cum se vor schimba sancțiunile din lege

- Advertisement -

Sancțiunile din Legea vaccinării obligatorii ar putea fi schimbate. În forma actuală, care a fost adoptată de Senat și trebuie să treacă prin Camera Deputaților, copiii nevaccinați ar urma să nu mai fir primiți la școală. Totodată, părinții care refuză în mod repetat să își vaccineze copiii pot fi decăzuți din drepturi.

„Propunerile noastre de modificare au avut succes în dezbaterea din Comisia de sănătate. Au semnat foarte mulți colegi parlamentari și sper să aibă și susținerea celorlalți din Senat, unde legea a trecut fără amendamente și să încercăm să abordăm din altă pespectivă necesitatea de a vaccina populația. Cred că această teamă pe care românii o au față de vaccinare, teama principală după ce am dialogat cu o parte din oameni este că vaccinurile nu sunt produse în România. Cred că în perioada următoare ar trebuie să facem tot posibililul ca vaccinurile să se producă la Institutul Cantacuzino și după aceea românii vor putea să aibă mai multă încredere în aceste vaccinuri. În SUA în momentul în care populația avea o teamă de vaccinuri, o mare vedetă a fost vaccinată în direct la TV. Din dezbaterile pe care le-am avut la Camera Deputaților vă pot spune că teama celor care sunt extrem de speriați de faptul că cei care se tem că un copil nevaccinat le poate afecta copilul dispare dacă își vaccinează copilul. (…) Din punctul meu de vedere intervenția statului pentru a obliga un copil să se vaccineze este destul de gravă. Susțin necesitatea vaccinării, dar vreau ca părintele să decide dacă își vaccinează copilul sau nu”, a declarat deputatul PSD Alfred Simonis.

1 COMENTARIU

  1. Mergeți prin oraș. Ce vedeți? Bancă, farmacie, bancă, farmacie, farmacie, farmacie… – una cu o denumire mai ciudată decât alta (de ți se sucește limba la pronuțarea acelor nume străine). Ce ne spune această densitate enormă de instituții străine? Nimic altceva decât faptul că AM FOST CUCERIȚI. Un boxer amator la categoria muscă (România) a intrat în ringul de box cu boxerii profesioniști de la categoria grea și super-grea (Germania, Franța, Italia). Rezultatul?! Și cu ochii sparți (de nu mai vezi decât stele verzi pe pereți) și cu oasele rupte!

    Peștera de tâlhari, al cărei UNICĂ doctrină este CIOLANUL, a vândut practic tot ce era mai de preț în această țară. Ale cui sunt băncile? În proporție de peste 90% sunt ale străinilor. Ale cui sunt cele mai profitabile fabrici și uzine? Ale străinilor. Ale cui sunt resursele acestui neam? Ale străinilor.

    Iar acum puneți-vă în pielea unui ”sărman” deputat (că este de la PSD, PNL, USR, UDMR, PMP, etc nu are absolut nicio importanță) – deputatul sărman, indiferent de coloratura sa politică, are un singur lucru (real) care îl mână înainte în această viață: CIOLANUL. Atâta tot că pentru a-i permite ”sărmanului” deputut accesul la ciolanul mult dorit stăpânii acestei țări pun anumite condiții: ”sărmanul” deputat TREBUIE să le vândă ceva de preț în schimbul CIOLANULUI. Și nu orice lucru este acceptabil – stăpânii ciurucuri nu cumpără! Și iată-l pe sermanul deputat, consternat în fața stăpânilor săi, exclamând: ”Ce să vă maiiiii… vindem?! Cei dinaintea noastră v-au vândut tot ce era de preț în această țară!” La care i se răspunde: ”Totul?! Nu nu ați vândut încă totul!”
    Deputat: ”Ce a (mai) rămas de vândut?!”
    Stăpân: ”Copiii voștri! A mai rămas să ne vindeți copiii voștri!!!”

    Recent LCK a susținut un interviu extrem de interesant (zic eu!). ”Mita in domeniul Sanatatii ajunge la 20%, in IT la 10% si in infrastructura intre 2% si 5%, sustine procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.”

    Mită de 20% în Sănătate?! Câți medici/funcționari de la Ministerul Bolilor credeți că ar putea rezista unei oferte de felul acesta? Și ce cățeluș (pardon am vrut să spun partid!) din această țară și-ar permite să muște mâna celui care îl hrănește atât de bine?! Uitați-vă la votul din senat pe proiec atât de controversta precum legea vaccinării obligatorii (prin care practic toți românii sunt reduși la nivelul unor vite – pe vită nu o întrebi dacă este de acord să poarte poveri, pe vită nu o întrebi dacă este de acord să fie sacrificată, pe vită nu o întrebi dacă este de acord să fie vaccinată). Unanimitate de voturi ”pentru”! S-a înregistrat O SINGURĂ abținere.

    Iuda la vândut pe Isus Hristos pentru 30 de arginți. Cine ne poate însă spune: ”Iudele de la Ministerul Bolilor împreună cu Iudele din Peștera de Tâlhari pentru câți arginți au căzut de acord să ne vândă copiii???”

    Un Nuuuu hotărât împotriva instaurării FASCISMULUI MEDICAL în România. Da pentru LIBERTATEA DE ALEGERE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie