Destinație surpriză pentru fostul antrenor al lui BC Timișoara, Dragan Petricevic. Antrenorul bosniac a ales să rămână pe teritoriul României, însă va antrena o echipă din baschetul feminin, Universitatea Cluj. Antrenorul în vârstă de 46 de ani a semnat un contract pe trei ani și jumătate.
Cu această ocazie, inimosul Dragan Petricevic a ținut să facă și o declarație suporterilor Universității. „Mă bucur și sunt onorat că în următorii trei ani și jumătate voi fi antrenorul unui club care are cea mai titrată echipă din istoria baschetului feminin românesc. Sunt conștient că este o decizie care va surprinde multă lume atât în țară, cât și în străinătate, dar sunt ferm convins că este una bună și inspirată”, a declarat Dragan Petricevic, conform ziaruldecluj.ro.
Bosniacul a ținut să-i remarce și pe suporterii clujeni. Mai mult, acesta a spus că după scurta perioadă pe care a petrecut-o la Cluj acum aproape 20 de ani, o parte din el a rămas acolo și s-a creat o strânsă legătură între el și Cluj.