Titu Bojin părăsește PSD-ul pentru a candida din partea UNPR, la președinția CJ Timis!?!

- Advertisement -
Surse din PSD susțin că e tot mai sigur că Titu Bojin, actualul președinte al CJ Timiş, va părăsi corabia social-democrată, cât de curând, tocmai pentru UNPR.

Decizia pesedistului Bojin are la bază refuzul categoric al preşedintelui Liviu Dragnea de a-l nominaliza cap de listă la consilieri județeni şi de a-l susține pentru un nou mandat în fruntea CJT, tocmai datorită problemelor penale şi de imagine.

În mod cert, aşa cum susțin aceleași surse, Titu Bojin ar fi preferat, în cel mai fericit caz, acum că varianta PSD a picat cu brio, să candideze din partea MP, dar şi aici lucrurile sunt tulburi şi încurcate. Chiar dacă Titu Bojin are intrare directă la Traian Băsescu, primul nu a putut smulge o promisiune certă că va fi titularizat pe post, tocmai pentru că MP Timiş îl aşteaptă în blockstart-uri pe celebrul Alin Popiviciu, astăzi, candidat al PNL pentru CJT.

Se pare că, până la urmă, în ciuda garanțiilor, nici măcar Popoviciu nu va fi agreat să candideze la președinția CJT din partea PNL, tot din cauza unor probleme cu DNA. Oricum, dacă Bojin şi Popoviciu vor dezerta, atât de la PSD cât şi de la PNL, numărul primarilor celor două partide va scădea semnificativ, dar va creşte exponențial în favoarea UNPR şi MP. Pe departe, în această schema, cel mai inconfortabil stă actualul președinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, care va fi cap de listă pentru CJ Timiş.

Nu va fi deloc uşor pentru tânărul Sorin Grindeanu să-i facă faţă, cel puţin în negocieri dacă nu şi în voturi sau mobilizate, mult mai experimentatului Titu Bojin. Cât despre Alin Popoviciu, nici acesta nu este o masă de manevră de neglijat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie