Duminică, 8 februarie 2015, în jurul orei 6:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 6, un autoturism condus de un tânăr din municipiul Timişoara, moment în care au constat că şoferul, în vârstă de 20 de ani, emana vapori de alcool.
Oamenii legii i-au pus de îndată aparatul etilotest pentru a afla alcolemia timișoreanului, iar rezultatul nu a fost deloc surprinzător, valoarea indicată de acesta fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul timișorean a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La fel de grav este faptul că, în urma verificărilor efectuate în baza de date, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
Foto:Arhivă