Designerul timişorean de bijuterii, Adrian Haiduc, face ce face şi iese tot mai mult în evidenţă. De data aceasta, excentrucul creator, se lansează în afaceri alături de o companie care produce lumânări de nu mai puţin de 35 de ani.
Adrian Haiduc, excentricul designer de bijuterii, a făcut furori şi peste Ocean cu inovaţiile sale. După ce şi-a terminat examenele de anul acesta, Haiduc i-a impresionat pe americani cu felul în care a transformat nişte lumânări în… bijuterii. Bijuterii decorative, pentru casă, desigur.
Acesta a mers la o fabrică de lumânări cu 35 de ani de tradiţie şi a făcut o demonstraţie de talent, folosind produsele de acolo, dar şi pietrele preţioase atât de familiare lui. El a decorat lumânările cu perle şi cristale Swarovski, tranformându-le în decoraţiuni de lux, ceea ce i-a lăsat pe americani „cu gura căscată”.
Se pare că proprietarii fabricii au fost nu doar impresionaţi, ci şi hotărâţi să înceapă o colaborare imediată cu excentricul designer timişorean.
„Totul a început în spirit de glumă, după ce m-a împrietenit cu proprietarii de acolo. Am vrut să le arăt cu ce mă ocup eu şi se pare că le-a plăcut foarte mult, de vreme ce mi-au făcut o ofertă de a colabora cu ei. Sper să fie de bun augur”, a declarat Adrian Haiduc.